FILIT- Un sport pentru iubitorii de literatură

După maratonul FILIT, a trebuit să mă așez confortabil în fotoliu, cu ceașca de ceai în dreapta mea și cu degetele dezmorțite, pentru a medita la frumusețea, pe ritmuri de jazz, a literaturii care a transformat Iașul, în sfârșit, în actorul principal al piesei, acest rol potrivindu-i-se de minune.

După multe alergări pentru a mă menține în formă de dragul literaturii, am avut prilejul să stau cu ochii mari ațintiți, precum un copil, la scriitorii care au creat povești cu personaje, cunoscuți din lecturarea cărților, recent sau de ceva timp. Lecturarea fragmentelor din cărțile mele preferate chiar de autor, acele rânduri pe care le-am subliniat cu creionul, au căpătat o importanță mai mare.

Giganții literaturii, văzuți live, se transformau ușor ușor, în oameni simpli, care povesteau ca unui coleg de breaslă, cum au început să scrie și ce mai trebuie să adăugăm la sufletul nostru de scriitor, pus bine la păstrare, nedescoperit de nimeni, chiar dacă  „când începi să scrii, începi să constați că creierul omenesc produce mai întâi idei  stupide. De fiecare dată speri ca primele cinci pagini să fie extraordinare…” François Weyergans, a câștigat un cititor, după ce timp de o oră jumătate, am stat și l-am ascultat. Mi-a rămas imprimat în memorie ca fiind un cavaler al literaturii franceze simpatic cu umor. În contrast, principele Radu al României, m-a fascinat prin discursul său regal, care a transformat sala Ateneului Tătărași din zilele noastre, într-o sală din perioada monarhiei, când regele susținea un discurs. Chiar dacă a avut un discurs rece, pe același ton și păstrându-și poziția timp de o jumătate de oră, și-a păstrat toate învățăturile primite în familia sa, diferită de a noastră. Comparând discursurile, șah mat, dragi politicieni!

Timp de cinci zile, am gustat din plin literatură, micul dejun copios, plin de umor, din discuțiile cu scriitorii, alături de studenți sau elevi, îmi ținea de „foame” până la prânz, când întâlnirile în Casa FILIT, îmi mai dădeau avânt pentru câteva ore, și cum cina, din punct de vedere medical, trebuie să fie o masă ușoară, m-am relaxat în Sala Teatrului Național ascultând extraordinarele interpretări ale Operei din Indiile Galante, ale lui Jean Philippe Rameau. Ada Milea, a fost energizantul perfect într-o zi aglomerată, iar Alexandru Andrieș, picătura care a umplut paharul dragostei. Ne-am bucurat de marea sărbătoare, iar acum la Iași se prinde harta culturală în cui.

FILIT-ul mi-a dat pachetul necesar pentru a pleca la drum prin cultură, deschizându-mi apetitul de a fi prezentă și de a cunoaște cât mai mulți oameni care au avut ceva de spus în literatură, fie prin prezența lor, fie prin cărțile lor.

Știu. S-au scris multe articole după încheierea Festivalului, asta e un semn bun. Festivalul Internațional de Literatură și Traducere a adunat peste 100 de profesionişti ai cărţii și o mulțime de oameni iubitori de frumos, lăsând în inima fiecăruia câte o amintire.  

Read More

Culorile inimii

Lumina galbenă urmăreşte asemeni unui detectiv, strălucirea argintie a acului care, mândru se ondulează şi trage după el un fir subţire și timid. Capodopera este în construcţii dar viziunea produsului finit oferă satisfacţie atât acului care a contribuit la finisarea produsului dar şi a artistului care îşi admiră arta, devorând-o din priviri şi găsindu-i deja rolul. Creativitatea creşte şi atinge cote maxime, întrecându-şi limitele pe care crezuse că le trasase bine de mult timp dar totuşi, ceva nou s-a produs, depăşirea barierei a fost posibilă, iar lucrurile făcute handmade, capătă o valoare sentimentală. Totul pare să capete gena copilăriei în care, a crea însemna a-ți dezvolta gândirea și a da frâu liber imaginației. Nu există o carte de reguli despre asta, datorită măsurilor de precauție de a nu  deveni oameni cu imaginația la indigo.

Graniţele au fost şterse trecând în zona No Man's land, iar frumuseţea produsului nefinisat, capătă o formă deosebită datorită artistului care şi-a lăsat ideile să călătorească în cele mai misterioase locuri. Cu siguranţă ăsta a fost unul din miile de motive în care arta a atins cote maxime şi a putut străluci printre non-culori. Albul şi negru şi-au schimbat funcţiile pe care le aveau de zeci de ani. Acum, ele contribuie la formarea celor mai frumoase nuanţe care pot încânta ochiul uman, nu mai pot funcționa independent.

Albul vieţii amestecat pe paleta de culori, a dat viaţă nuanţelor şi le-a înveselit cu râsuri colorate. Puritatea albului te deconectează de la tehnologia care ţine creierul ocupat. Oricât de mult am evolua, oricît de multe programe updatate folosim pentru formarea de nuanţe, cea mai importantă va rămâne combinarea manuală a activităţilor noastre în culorile care ne plac şi care pot fi amestecate pe paleta de culori a inimii. Atlasul biologic a rămas la nivelul în care inima noastră are culoarea roşie şi doar atât, astăzi inima noastră a fost colorată de momentele cele mai importante ale vieţii, de bucurii şi de dragostea celui iubit.

Dumnezeu cu siguranţă este un artist adevărat şi nu îi lipseşte nicio culoare care să fie combinată pe arta ce stă pe şevaletul bunătăţii sale. Câte o culoare, o nuanţă, apare pe inima noastră atunci când se întâmplă ceva important în viaţă. Din lucruri mici putem crea o operă de artă. Deja încerc să îmi număr bucuriile ca să văd cam câte nuanţe ar fi deja puse pe inima mea.

Oare cât de colorate sunt inimile noastre? Suntem asemeni acului care încearcă să aleagă cărările cele mai bune pentru a ajuta ca produsul finit să fie unul superb şi plin de viaţă. Nu mă îndoiesc că artistul ştie ce anume ne lipseşte şi ce mai trebuie adăugat înainte de a apărea la expoziţie și cu siguranță în acest caz, nu există o culoare a anului.

Read More

Interviu cu actorul Dumitru Georgescu: un „HOP” în carieră și un pas în față din mulțime

Dumitru Georgescu a intrat în trupa de la Teatrul „Luceafărul” în 2008, pe vremea când era încă student la secția Arta actorului mânuitor de păpuşi şi marionete, de la Facultatea de Teatru a Universității de Arte „George Enescu” Iași, facultate pe care a absolvit-o în 2010. În perioada 2010-2013 a susținut ateliere de teatru pentru cei mici la o Școală privată de teatru, alături de care a realizat spectacole și a participat la diferite festivaluri. După trei ani de la prima sa participare la Gala Tânărului Actor Hop, a ales să revină în concurs cu un monolog intitulat „Gabriel”, inspirat din viața unui copil pe care l-a întâlnit cu un an înainte la Sighișoara.

Dumitru Georgescu este actorul nonconformist care a reușit performanța de a obține distincția pentru cel mai bun tânăr actor, în cadrul Galei Tânărului Actor HOP 2013, ediţia a XVI-a, care s-a desfășurat în luna septembrie. Povestește cu haz cum încerca din răsputeri, încă din copilărie, să își imagineze că face artă prin năzbâtii, chiar dacă asta însemna urcatul pe casă, țopăind, și formându-și publicul din vecini. Acum își trăiește visul.

Actoria este pentru el dragoste la prima vedere, un singur spectacol de teatru și a fost de ajuns să tragă frâiele și să schimbe direcția dinspre domeniul teologiei spre cel al artei. Schimbarea macazului i-a deschis porțile către actorie și în prezent, se află într-un proces continuu de ascensiune în cariera sa de artist. Numele său este prezent pe afişele spectacolelor de la Teatrul „Luceafărul” şi de la Naţionalul ieşean, fiind implicat, de asemenea, și în proiecte teatrale independente.

În prezent, se pregătește pentru piesa „Prințul fericit” după Oscar Wilde, în regia lui Radu Alexandru Nica, scenografia Ioana Popescu, coregrafia Florin Fieroiu și muzica realizată de Vlaicu Golcea, care va reprezenta debutul stagiunii de toamnă a Teatrului „Luceafărul”, ce va avea loc pe 5 octombrie, odată cu deschiderea celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr. Atunci va interpreta în premieră, pentru publicul ieșean, monologul „Gabriel”.

Cine este Dumitru Georgescu în viziunea proprie?

E un tânăr care a visat de mic să fie pe scenă, care se urca pe casă cântând și țopăind în văzul vecinilor. Tata a fost un om mai dur și ținea la părerile celor din jur. Îmi doream să fac meseria asta, dar rămânea totul la vis pentru că nu am avut pe nimeni în familie care să facă artă și am fost îndrumat spre partea teologiei, urmând să fiu preot. Plecând de la vârsta de 13 de ani de acasă, m-am maturizat. Am început să merg la piese de teatru, să flirtez cu domeniul și să îmi placă. Acum îmi trăiesc visul.

Când ai realizat că trebuie să faci actorie?

Întâmplător, am mers cu clasa la o piesă de teatru la Teatrul Național și în momentul în care am văzut scena, teatrul, actorii, publicul, toate sentimentele de când eram mic au revenit și mi-am zis că asta trebuie să fac. Am fost o persoană norocoasă pentru că am putut să-mi schimb dintr-odată alegerile și să am bafta de a intrat la facultate fără să fac pregătire. Cu trei zile înainte de admitere, mi-am făcut repertoriul și m-am prezentat.

Ce anume consideri că te diferențiază față de ceilalți actori?

Ambiția. Sunt genul de actor care improvizează foarte mult pe moment. Am în minte un plan, păstrez ce lucrez cu regizorul, dar sunt un actor care mizează foarte mult pe improvizație și pe feeling-ul care mi-l dă partenerul de scenă. Avantajul meu este că încerc să aduc ceva nou de la un spectacol la altul. Refuz să cred că sunt atât de talentat. Nu cred că e talentul atât de pregnant, cât e dorința de a juca și ambiția de a reuși. Fac ce pot atunci când ies pe scenă ca să nu am regrete.

Gala Tânărului Actor HOP îți forțează limitele și te ajută să ieși din mulțime

Ai mai participat acum trei ani la Gala Tânărului Actor Hop și ai câștigat premiul la secțiunea grup. Ce te-a determinat să revii la acest concurs?

Atunci când am participat eram proaspăt ieșit din facultate și nu știam prea multe despre ce se întâmplă la concurs. Am mers pentru că nu voiam să renunțăm la spectacol. Întâmplător am trecut de preselecții și întâmplător am câștigat. După ce am câștigat mi-am dorit să revin cu un monolog, să revin singur, dar nu am găsit un text în care să cred. Nu am vrut să mă întorc doar ca să fac figurații sau să fiu unul din mulțime. Voiam să mă duc să fiu mulțumit. Intrasem în multe proiecte și nu aveam timp să mă pregătesc. În februarie am început să lucrez la text, special pentru HOP, să văd în ce zonă vreau să merg și ce vreau să spun cu textul respectiv.

Cum ai reacționat atunci când ți-ai auzit numele ca fiind câștigător?

Mi s-au înmuiat picioarele. Ajungi la un moment dat să crezi ca o să câștigi premiul. Ajungi acolo pe scenă și în momentul acela ești absolut sigur că nu o să câștigi. Am fost primul nominalizat și mi s-a părut atât de lung momentul de când m-au nominalizat pe mine. Îmi spuneam «e bine că ai ajuns pe scenă, ai fost nominalizat dar nu o să câștigi». După ce îți spune Maia Morgenstern că premiul pentru cel mai bun tânăr actor este câștigat de Dumitru Georgescu, e extraordinar! Face să merite orice efort când vezi că ești răsplătit.

De ce ai ales numele monologului „Gabriel”?

Am avut o obsesie cu numele ăsta. Nu știu de ce. Nu mi-am dorit să mă cheme Gabriel, dar pur și simplu mi-a plăcut numele. Când am început să scriu textul și să îmi imaginez personajul cum ar fi, am zis să îi pun numele ăsta. Piesa este ceea ce eu am simțit, nu e nimic profesionist. Nu am pretenția de a fi un dramaturg. Sunt doar niște gânduri sincere.  Am fost la Sighișoara anul trecut și am întâlnit un băiețel pe stradă de șase-șapte ani care avea un frățior de vreo șase luni în brațe și am stat un pic de vorbă cu el. O mare parte din ce am scris rezultă din discuția pe care am purtat-o cu acel copil.

Care este povestea lui „Gabriel”?

Este vorba despre un tânăr care își povestește viața psihologului. Își povestește frustrările, neînțelegerile. Nu înțelege de ce tatăl lui se sacrifică atât de mult pentru familie. Este un om care muncește foarte mult, dar are și partea negativă: își lovește soția, o jignește. Personajul nu înțelege de ce mama lui acceptă înjosirile, de ce nu pleacă, de ce nu a plecat și nu l-a luat și pe el. De când era mic a fost supus la scenele respective și toate îl duc la un moment dat să creadă că mama lui înțelege din toate bătăile astea iubire din partea soțului. De aceea, personajul Gabriel își lovește mama ca să îi arate că el o iubește mai mult ca tatăl său care nu știe să aprecieze și care trebuie să plece.

Este acest premiu un „HOP” în cariera ta?

Da. „HOP”-ul este un concurs la care ar trebui să meargă orice absolvent pentru că înveți din participare. Nu trebuie să câștigi, te călește pe viață. Te ajută să evoluezi. Premiul care l-am primit acum e o șansă, o platformă, o recunoaștere, care, involuntar, îți aduce oferte, proiecte noi, te face să ieși din mulțime. Doar simplu fapt că ai câștigat, îți dă o șansă în plus ca oamenii să întrebe de tine. Premiul te ajută să ieși în față. Nu mă duceam la castinguri de frică că o să greșesc, dar după ce treci printr-o experiență ca aceasta, ești mai încrezător în propriile forțe. În timpul facultății ești îndrumat de profesori. Ești oarecum cocoloșit și nu îți forțezi limitele. Gala HOP îți forțează limitele.

Îmi doresc să fac film alături de actorii pe care îi stimez

Care este locul preferat în care ți-ar plăcea să susții o piesă de teatru?

Am jucat în piese independente în baruri, la Teatrul de păpuși și la Teatrul Național pentru adulți. Publicul este diferit. În bar, nu există delimitare public-scenă, publicul e în inima ta și joci altfel. La Teatru pentru copii trebuie să îi prinzi de la început și să conduci povestea.Copiii sunt imprevizibili. Adulții privesc cu ochiul lor critic. Joci diferit în funcție de spațiul în care ești. Personal, vreau să le îmbin pentru că nu mă văd făcând doar teatru dramatic sau pentru păpuși și vreau să găsesc o cale de mijloc, să le îmbin ca să îmi forțez puțin limitele și să nu mă blazez. Sunt la început și munca de-abia acum începe. Până acum, eram un tânăr actor care încerca să facă multe, cât mai multe. Acum că am șansa și mi s-a oferit o cale de a ieși un pic în față, încerc să profit, în sensul bun al cuvântului, să fiu deschis la colaborări sau proiecte indiferent de oraș.

Ce anume consideri că reprezintă apogeul carierei tale?

În 2010 când am câștigat am zis că ăsta e apogeul carierei mele.  La un an de zile după, am lucrat cu Radu Afrim, eram unul din îngeri și am zis că acesta e momentul cel mai tare. Acum că am câștigat premiul, ăsta e apogeul meu. Îmi doresc să fac film, să joc alături de actori pe care îi stimez , să fur din meseria lor. Acesta e următorul apogeu: să lucrez cu oameni precum Marius Manole,  Ofelia Popi sau Maia Morgenstern. Pe oamenii ăștia i-am văzut la televizor și niciodată nu am crezut că o să dau mâna cu ei și o să îmi spună «felicitări, ai meritat!».

Read More

Un moment de reculegere

Cuvintele plătite în momente de criză, când timpul este strîns între ușă, nu fac o mare avere. Închid ușa și aștept ca următoarele care vor bătea la ușă vor fi ideile care se tot bat cap în cap de ceva vreme și ar vrea să fie așternute pe o foaie dintr-un carnețel, o coală albă sau o pagina de web.

Sunt atât de multe idei care încearcă din răsputeri să își facă „norma” zilnică pentru a rezolva cât mai multe lucruri propuse pe ziua de astăzi. Pentru o fracțiune de secundă mă tot întreb de ce articolele evit să apară, dar brusc mă trezesc la realitate și îmi dau seama că de fapt timpul mă presează pentru alte lucruri importante din viață și atât de mult mi-aș dori să mă pot exprima în scris, dar alerg și îmi uit ideile care doream să le aștern pe coala albă. La maratonul idelilor, participă întregul alfabet românesc şi formează echipe pentru a deveni cuvinte cât mai puternice în a crea un text bun. În memorie am un adevărat site de editoriale în care scriu şi explic amănunțit fiecare sentiment, fiecare bucurie când mai rezolv câte ceva și firimituri din emoțiile care urmează să vină. 

A trecut deja mult timp de când nu am mai scris. Am lăsat să alerge praful pe blogul meu care, cândva m-a făcut să zâmbesc și mi-a oferit onoarea de a-mi fi un jurnal public. Îl admir de fiecare dată când mă uit la el și sunt mândră de modul cum l-am crescut și întreținut dar l-am lăsat părăsit de ceva timp. Permanent îmi vin idei dar totuși ele au devenit mai timide. Se învârt în spatele meu și mă scot pe mine în față iar ele tremură ascunse în spatele meu. Le cert  pentru că ele erau cele care mă ajutau să îmi mențin antrenat scrierea de articole. Timpul a trecut iar blogul novice a devenit veteran și matur. Are așteptări mai mari de la mine și tot timpul mă cheamă și îmi oferă o foaie albă care așteaptă cu nerăbdare să fie umplută. Idei năstrușnice îmi vin prin minte și promit că le voi scrie îndată ce ajung acasă...dar ele nu mai apar, fie m-au părăsit pe drum, fie mi se par niște idei prea jucăușe pentru a mai fi publicate și mă gândesc de enșpe mii de ori dacă să scriu sau nu. Bineînțeles că mă las ușor și îmi umplu mintea cu nimicuri care mă îndepărtează din ce în ce mai mult de scrierea propusă. Îmi este dor să scriu articole despre fel de fel de lucruri. Îmi este dor să formulez idei, titluri de articole...îmi este dor să mă visez o scriitoare.

Sertarul cu acest vis a fost lăsat în adâncul inimii și încearcă să iasă și să își facă loc în plutonul întâi. Pensula colorată se zbate din răsputeri să creeze un tablou care să mă inspire și să îmi șoptească că și el era cândva un vis de-al meu. Două vise se află în competiție, dar ambele sunt prinse în mrejile uitării.

Scrisul a rămas o pasiune pentru că nu este o iubire adolescentină ci o dragoste matură care va rămânea pentru totdeauna. Scriu oriunde apuc iar pictura va rămâne pentru totdeauna dragostea mea dintâi. Din fericire zi de zi descoperim noi lucruri şi ne dezvoltăm abilităţile în domenii pe care nu am crezut că vom empatiza cu ele.
Zbuciumul cotidian l-am aranjat frumos cu lucruri handmade care dau o notă de autenticitate și în timp ce picurii de ploaie formează bălți tentante pentru șoferi, eu discut despre creații vestimentare, despre trenduri și cum defectele hainelor nu ar trebui să iasă din producție şi consiliez doamne cochete lipsite de imaginaţie şi cunoaşterea calităţii. Puțin câte puțin devin un critic al modei.

Read More

Aprecierea literaturii

Indiferent dacă este vorba de literatură clasică, modernă, română sau străină, cei care citesc zilnic sau ocazional apreciază într-un mod aparte cărțile. Țin cont într-o oarecare măsură de calitatea hârtiei, rezistența coperții sau de rezumatul de pe coperta de pe spatele cărții dar, cel mai mult țin la conținutul cărții.

Astăzi, din lipsă de idei sau din dorința de a accentua frumusețea și importanța literaturii asupra noastră, regizorii crează un rezumat la cărți celebre intitulându-l scenariu și pun în imagini povestea cărții respective. Pentru că întotdeauna vor exista două tabere legate de cititul cărților sau de vizionarea filmului, am să prezint în ce parte balanța se înclină pozitiv, cu speranța că voi „atrage” sau voi schimba păreri prost formate.

În primul rând dragi cinefili, filmul nu va putea niciodată înlocui cartea citită în miez de noapte la lumina veiozei, în metrou sau autobuz, la muncă, în tren sau în pauzele dintre cursuri. Povestea din carte fiecare și-o poate imagina așa cum dorește, își imaginează personajele după bunul său plac. Râde la detalii și plânge atunci când ceva dramatic schimbă firul poveștii. Libertatea foilor îi oferă posibilitatea să-și rețină fragmente întregi subliniind cu pixul.

Nu are nevoie de actori pentru a înțelege descrierile autorului și vrea ca înfățisările lor să fie unice în imaginația sa. Recent am fost să vizionez filmul „The Hobbit”, un film pentru împătimitorii trilogiei Stăpânul Inelelor. Filmul este bazat pe cartea „The Hobbit” de J.R.R. Tolkin, pe care însă nu am citit-o dar am auzit un comentariu din întâmplare, în timp ce ieșeam din sala de cinema, care accentuează ce am spus mai sus. Persoana respectivă citise cartea și își imaginase secvența în care gnomii, cântă ca fiind o melodie veselă, însă în film este o melodie tristă. Iată două puncte diferite de interpretare. Așa cum o haină subțire nu va ține de cald precum un palton sau o geacă, așa și filmul: nu va ține „de cald” imaginației și nu va putea prezenta toate detaliile. Vizionarea unui film bazat pe o carte îți oferă posibilitatea să vezi o altă interpretare dar nu va ține locul cărții niciodată. Îmi place să vizionez filme și îmi place să citesc cărți de aceea nu le voi compara niciodată.

Dar pentru că suntem într-o alergare continuă, considerăm o pierdere de timp „cetitul” cărților și rămânem cu impresia că cititul e doar acea bibliografie obligatorie dată de profesorii de liceu sau facultate.

Magia literaturii apare odată cu degustarea unei cărți bune. Din fericire cărțile ca și filmele sunt împărțite pe categorii așa că putem alege să citim doar ce ne place și ce putem înțelege.

Am o mare admirație pentru domnul Pleșu, însă el are un public diferit care aprofundează literatura în adevăratul sens al cuvântului. Dacă vrei să începi călătoria „cititul cărților” îți recomand să începi cu ceva mai ușor de digerat. După ce ai dat de gust dă-mi de știre! Înseamnă că acel „timp pierdut” l-ai valorificat.

Colțul special pregătit pentru citit ține loc de popcorn și semințe, îți împrospătează viața, ți-o colorează, te relaxează și te ajută să lași frâu liber imaginației. Fă un exercițiu. Îndrăznește să visezi.

Read More