De multe ori am încercat să completez această pagină dar în zadar, cuvintele pentru această postare nu vroiau sub nici o formă să apară scrise. Fiind ființe complexe ne este greu să ne descriem și alegem să fim descriși de către cei din jur, de preferat prieteni, familie, persoane care ne cunosc nu care pretind că ne cunosc.
Se spune că îți trebuie o viață întreagă ca să cunoști o persoană, însă de multe ori este respinsă această idee. În câțiva ani cunoști cele mai esențiale lucruri despre o persoană dacă îți petreci mult timp în preajma sa. Un supliment este că ai șansa o viață întreagă să o cunoști.
Eu, autoarea blogului www.feliidebucuriecolorata.blogspot.com studiez d'ale Jurnalismului, iar timp de 2 ani am scris pe acest blog de la articole personale, la articole fără noimă, amintiri și articole despre evenimente actuale.
Au fost zile cu întâmplări care meritau spuse dar totuși nu am simțit că trebuie să le postez sau au fost întâmplări hazlii care erau obligatoriu postate, nu puteam să le țin numai pentru mine. Nu am scris tot timpul lucruri mărețe dar am încercat să „înfrumusețez un prezent meschin”, așa cum spunea Dan Puric despre „Omul frumos”.
Au fost zile cu întâmplări care meritau spuse dar totuși nu am simțit că trebuie să le postez sau au fost întâmplări hazlii care erau obligatoriu postate, nu puteam să le țin numai pentru mine. Nu am scris tot timpul lucruri mărețe dar am încercat să „înfrumusețez un prezent meschin”, așa cum spunea Dan Puric despre „Omul frumos”.
Blogul (generalist în ceea ce privește subiectele), asa cum e el în momentul de față, a fost creat ca un jurnal public care poate fi citit de oricine dorește și îi place modul meu de abordare.
Răspunsul la întrebarea „de ce mi-am făcut blog?” nu aș putea să îl dau prea detaliat. În primul rând a fost făcut din curiozitate și din dorința inocentă de exprimare, îndemnată de câteva persoane, care mai târziu s-a transformat într-o necesitate de a mă exprima undeva, așa că am ales îndrăzneala mea prin blog, caietul acela cu coperți răfuite de piele transformat într-o platformă de website. Aici mi-am permis să dezbat, să depăn amintiri, să visez pentru că deseori viața e cea a viselor. Nu știu pentru cine scriu „dar stiu de ce scriu. Scriu ca sa mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o o dată: în ochii copilului care am fost.”(Bernanos)
Pentru că în cea mai mare parte a timpului lupt să fiu optimistă, împart felii de bucurie colorată pe acest blog prin scriitura mea.
Lectură plăcută!
A.
Lectură plăcută!
A.
