Foile de
ziar cu semnătura mea au început să se îngălbenească. Am întins mâna să fac
cunoștință cu tine, lume dragă care mi-ai promis prietenie veșnică și
mi-ai dat cadou un zâmbet care a început să se pietrifice. La orice oră, mă
chemai să văd ceva nou care să îmi rămână în memorie și să pot crea un album de
amintiri. Nu m-ai lăsat să am un semn al întrebării la albumul amintirilor. Am
venit uneori după tine de bunăvoie iar alteori m-ai luat forțat și
mi-ai deschis ochii larg ca să îmi arăți ce puteam pierde dacă preferam să stau
acasă și să umblu aiurea prin lumea virtuală a internetului care vrea să te
dețină definitiv în „Second life”.
Odată cu
alarma telefonului care suna în fiecare dimineață la ore diferite, îmi șopteai
„bună dimineața” amintindu-mi că este o lume întreagă afară care mă așteaptă să
le transmit ce se mai întâmplă în lumea aceasta fără margini. Tastatura deja a
început să își piardă din valoare, tu, lume meschină, ai început să îți pierzi
din valoare. Asemeni literelor de pe tastatură care puțin câte puțin devin
invisibile, lumea vrea să înceapă un alt drum și vrea să mă lase singură
pe propriile mele picioare. Am crescut, am trecut cu brio momentele copilăriei
liniștite și a adolescenței cu fluturi în stomac. Am ajuns la maturitate și am
început să simt cum numărul anilor își face simțită prezența în corpul meu.
Calendarul
înroșit cu x-uri până la ziua mea de naștere care nu vroia să treacă mai
repede pentru a ajunge om mare, nu mai există acum. Așa este, nu? În prezent,
îți dorești să uiți câți ani ai și să rămâi la cea vârstă în care râvneai să
ajungi când erai copil.
Prietenia
veșnică pe care mi-ai promis-o, alături de oamenii care mă vor ajuta să ajung
tot mai sus, este departe de ceea ce văd. Educația pe care am primit-o nu
e la fel ca a celorlalți, așa cum tu îmi spuneai cândva. Unii încă nu au
realizat că cel de-al doilea război mondial s-a terminat, alții nu pot fi
educați când apar noi obiecte turistice în oraș.
Mi-ai
format o lume de cristal care s-a spart odată ce am ieșit să privesc cu atenție
în jurul meu. Nu, tu nu poți să îmi promiți marea cu sarea, doar eu pot
să îmi aleg calea și oamenii care pot să mă ajute să îmi redecorez lumea așa
cum mi-o imaginam. Dar îți mulțumesc pentru că m-ai trezit la realitate.
Griul din
lume s-a pătat cu niște culori vii. Sunt culorile pe care am ales să le
folosesc pentru a picta un tablou alături de umbrele negre. Mă voi picta foarte
aproape de ei pentru ca mâna mea să ajungă să îi păteze cu acele culori vii pe
care am ales să le folosesc. Va ieși o adevărată artă a unor urme de pași
imprimați într-o lume dată, nu aleasă. Este tabloul vieții mele care poartă
semnătura mea.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu