sâmbătă, 2 iunie 2012

O lume. O viață. O urmă.


Foile de ziar cu semnătura mea au început să se îngălbenească. Am întins mâna să fac cunoștință cu tine, lume dragă care mi-ai promis prietenie veșnică și mi-ai dat cadou un zâmbet care a început să se pietrifice. La orice oră, mă chemai să văd ceva nou care să îmi rămână în memorie și să pot crea un album de amintiri. Nu m-ai lăsat să am un semn al întrebării la albumul amintirilor. Am venit uneori  după tine de bunăvoie  iar alteori m-ai luat forțat și mi-ai deschis ochii larg ca să îmi arăți ce puteam pierde dacă preferam să stau acasă și să umblu aiurea prin lumea virtuală a internetului care vrea să te dețină definitiv în „Second life”.
Odată cu alarma telefonului care suna în fiecare dimineață la ore diferite, îmi șopteai „bună dimineața” amintindu-mi că este o lume întreagă afară care mă așteaptă să le transmit ce se mai întâmplă în lumea aceasta fără margini. Tastatura deja a început să își piardă din valoare, tu, lume meschină, ai început să îți pierzi din valoare. Asemeni literelor de pe tastatură care puțin câte puțin devin invisibile, lumea vrea să  înceapă un alt drum și vrea să mă lase singură pe propriile mele picioare. Am crescut, am trecut cu brio momentele copilăriei liniștite și a adolescenței cu fluturi în stomac. Am ajuns la maturitate și am început să simt cum numărul anilor își face simțită prezența în corpul meu.
Calendarul înroșit cu x-uri până la ziua mea de naștere care nu vroia să treacă mai repede pentru a ajunge om mare, nu mai există acum. Așa este, nu? În prezent, îți dorești să uiți câți ani ai și să rămâi la cea vârstă în care râvneai să ajungi când erai copil.
Prietenia veșnică pe care mi-ai promis-o, alături de oamenii care mă vor ajuta să ajung tot mai sus, este  departe de ceea ce văd. Educația pe care am primit-o nu e la fel ca a celorlalți, așa cum tu îmi spuneai cândva.  Unii încă nu au realizat că cel de-al doilea război mondial s-a terminat, alții nu pot fi educați când apar noi obiecte turistice în oraș.
Mi-ai format o lume de cristal care s-a spart odată ce am ieșit să privesc cu atenție în jurul meu.  Nu, tu nu poți să îmi promiți marea cu sarea, doar eu pot să îmi aleg calea și oamenii care pot să mă ajute să îmi redecorez lumea așa cum mi-o imaginam. Dar îți mulțumesc pentru că m-ai trezit la realitate.
Griul din lume s-a pătat cu niște culori vii. Sunt culorile pe care am ales să le folosesc pentru a picta un tablou alături de umbrele negre. Mă voi picta foarte aproape de ei pentru ca mâna mea să ajungă să îi păteze cu acele culori vii pe care am ales să le folosesc. Va ieși o adevărată artă a unor urme de pași imprimați într-o lume dată, nu aleasă. Este tabloul vieții mele care poartă semnătura mea.

Reacții:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu