Good morning!

Soarele bate puternic în geam, ceasul parcă ticaie mai repede. Oamenii muncesc dis de dimineață zgomotos. Am impresia că totul este în defavoarea mea.

„Ce noapte scurtă”, imi zic in gând. Mă simt atât de obosită că nu am curajul de a deschide ochii. Dar ar fi cazul să imi fac curaj. Chiar dacă astăzi este o zi în care imi pot permite să lenevesc, aleg să ma ridic din pat (măcar pentru puțin timp) și somnambulă nimeresc cana pregătită cu apă pentru a-mi face un cappuccino. Cappuccino morning, as putea spune, numai că dimineața e cam...târzie.

Cu puțin zahăr viața e mai dulce, cappuccino e mai dulce.

Programul meu a fost dat peste cap, ora 8 a devenit o ora imposibilă de trezit. O să îmi ia ceva timp să mă pot obișnui cu programul matinal, nici nu mă indoiesc că voi fi obosită oriunde voi merge și primul loc „bun de dormit” o să îl probez.

Până ce va veni acea perioadă, mă întorc inapoi în pat cât ai zice „pește”. Aș vrea să îmi continui visul dar din păcate nu îmi aduc aminte nimic. Amnezie totală. Dar nu îmi fac prea mari griji, am tolba cu vise lângă mine. Să vedem la ce vis să visez.

Orele trec și zâmbesc pentru că nu primesc amenințări pentru a mă ridica din pat, din contră, primesc un răsfăț total: mâncare adusă la pat. Acum chiar că nu îmi mai vine să mă ridic...

Pot visa fără restricții la Feți Frumoși și Ilene Cosânzene.

Aștept desertul.

Read More

Ochelari de cal

Calul alb cu un Făt Frumos călare rămâne doar în povești.
Frumusețea lui nu stă numai în puterea de a birui in basme lucrurile malefice, el își alege călărețul, îi arată o blândețe inexplicabilă și respect. Deoarece știința este într-o continuă evoluție, oamenii sunt adesea asemănați cu animalele. Asemănați din punct de vedere a educației. De aceea auzim pe stradă cuvinte precum „ești un bou/ o vacă” s.a (nu e nevoie să exemplific mai mult). Cum împrumutăm de la americani cuvinte sau sărbători așa împrumutăm și de la animale gesturile.
Mustangul este o raritate, oamenii educați sunt o raritate...

Calul este un animal foarte atent la ce se întâmplă în jurul lui, orice lucru mărunt îi poate atrage atenția. Cu ajutorul unor ochelari speciali, îi menține atenția asupra dirijării.

Omul a ales să poarte ochelarii de cal pentru a putea nega tot ce se întâmplă în jurul lui. De fapt, refuză să observe ce se întâmplă în jurul său nu din cauza atenției prea sporite ci din cauze indiferenței sau a nepăsării.
Ți s-a întâmplat asta, nu?

Ei, bine, fiecare din noi am probat „ochelarii de cal” cel puțin o dată. Cel puțin...
Ochelarii de cal de obicei sunt considerați a fi ceva urât, old fashion, pentru că nu te lasă să observi ce se întâmplă în jurul tău și îți dă impresia că ești singur în această lume. De acord.

Atunci când nu vrem să observăm ce se întâmplă în jurul nostru, ne punem ochelarii de cal și mergem prin mulțimea devenită invisibilă datorită ochelarilor. În unele momente chiar nu mai trebuie să observi ce se întâmplă în jurul tău, e îndeajuns ce te afectează în mod direct, nu mai ai nevoie și de problemele altora. Fiecare cu problemele lui, right?

Tristețe, bucurie, dezămăgire, bunătate, răutate...Lumea ar deveni mai bună atunci când ochelarii de cal ar proteja nu numai vizibilitatea ci și vorbele rele venite din afară care te pot afecta destul de mult la auzirea lor. Din păcate, ochelarii nu protejează fonic. Există momente când a ști mai puțin e un lucru bun.
Dar dacă porți ochelarii doar ca să te afunzi în mitocanie și lucruri meschine? Lumea devine mai rea.
Cât timp îi porți?
Aici greșesc mulți oameni. Crează dependență. Dacă îi porți trebuie să te poți menține cu picioarele pe pământ fără să ajungi ignorant folosind expresia „Nu îmi pasă ce zice lumea despre mine”. Destul de greu, nu?

A purta acești ochelari într-un moment din viață nu te afectează dar a deveni nepăsător la tot ce se întâmplă în jurul tau, te va afecta. Dacă îi porți (des) nu ar trebui să te mai miri de ce toți din jurul tău sunt indiferenți. Și ei poartă ochelarii mânați de un spirit de turmă generalizat iar cei care nu îi poartă profită de fiecare moment. Logic. Trăim într-o comunitate și pe unii din noi chiar ne interesează ce se întamplă.
Cu o subtilă indiferență te poți menține în lumea reală, lăsând ochelarii de cal acasă și ieșind în lume cu capul sus încrezător/oare.
„Lucrează ca un cal”, este un compliment, laudă harnicia unui om. „A purta ochelari de cal” arată punctul de vedere îngust al unui om.
Cum poți observa frumusețea dacă nu o privești?

Read More

Fotografii „profesioniști” iau cu asalt lumea foto

Excuse moi, mon ami! Să încep a zice.
Anul acesta a depășit de mult limita maximă. De la 50 la 100. Iunie, iulie, august...Ce luni frumoase pline de albume foto. În anul 2011 lumea s-a inscris la jobul fotograf.
Blitz!
Poze precum cele din revistă, cât mai blurate in spate ca să fie așa mai „profesional”. Ce zâmbet! Câtă splendoare atunci când mergi cu aparatul profesional Canon/ Nikon in gât. Analizezi lumea înconjurătoare mirosind aerul îmbibat de culori vintage.
Cel mai frumos mod de a păstra amintirile este prin a fotografia momentul. De acord, dar in mod excesiv e enervant. Toată lumea dintr-o dată vrea să fie fotograf profesionist insă abia știe să folosească micul aparat de buzunar numit „săpunieră”. Ce contează atunci când ai bani? Îți iei aparat profesional ca să te dai mare nici gând sa faci poze la gâzuțele din oraș care îți intră cu o viteza mare în ochi și ai pierdut apusul de soare.
Aglomerație. Cadrul perfect de a-ți face apariția, de a poza în stânga și în dreapta și de a pune pe feisbuc ce frumusețe de poze poți face.
Like? Where is the button dislike?
Ne pozăm pentru albumul foto cu multe foi cumpărat nou pentru a încăpea avalanșa. Acolo era adevărata bucurie, fără sa te angajez ca fotograf particular. Dar, nee. Acum ești profesionist și vrei să te angajezi cu această licența pe care ți-ai atribui-o singur.
Dacă în această direcție se îndreaptă lumea, nu aș rămâne uimită dacă bunica l-ar poza pe bunicul...la o ședință foto printre grâul superb care scoate ochii în evidență. Simplu. Iar când va da și de facebook, îl va mânui ușor. Contact (log in) și...schimbi viteza: postează.
Ne mai lipsește totuși ceva. Tableta. Ca un român ce se respectă!
Acesta este următorul lucru pe care îl voi cumpăra. Apoi, când voi trece pe lângă Boc, o să ii spun : „Ai avut dreptate, tabletă are tot românul”.
Toți suntem profesioniști in domeniul care „se poartă” în anul respectiv. Sunt curioasă la anul ce va fi.

Read More

Jurnalul de zbor...Part 3

Copiii cu vise marețe privesc cu ochii mari cât cepele zmeul care plutește în aer.Vântul adia ușor. Când reușea să-l facă să stea în aer câteva secunde, chiuia de bucurie. Ce senzație plăcută simte zmeul în momentul zborului!

"Îmi doresc și eu să zbor ca el", spune copilul aproape în șoaptă în timp ce o trage de mânecă pe mama sa. "Da, puiuțul meu! Vei fi un aviator bun!".

Acea secvență dintr-un vis necunoscut cu un oarecare nume este o povestioară simplă la o primă vedere, lipsită de steaua hollywoodiana fara nici o idee enigmatică si nu ne amuză sau sperie in nici un fel. Poate lipsa 3D-ului e de vină, ar completa Stăpânul tehnologiei moderne. Te îmbracai in costumul personajului si puteai privi zmeul aproape real.
Dar, lăsând deoparte mofturile noilor tehnologii și inteligența căpătată prin metode considerate evoluții științifice, secvența arăta un singur lucru, necesar fiecărui om din orice colț al mapamondului: visul de a zbura.

Când stăm si ne plângem de milă în lumea crizei economice, observăm că amintirile sunt totuși asemănătoare iar litera de lege este ”cât de mult îți dorești?„, lăsând deoparte banul, căpătâiul multora, măsurată in prostie, mârșăvie sau mândrie. Vise imposibile în regimul mucegăit ceaușist și posibile în acest regim cu taxe foarte scumpe. Măcar e posibil. Poți trasa linia de start.

Atunci când cineva aproape ție te încurajează în vise, nimic și nimeni nu îți mai stă împotrivă. Desene pe toate caietele, multitudine de culori și vise îngrămădite într-o cutie veche pe parcursul a multor ani. Te oprești, mai admiri pentru ultima dată peisajul întrebându-te precum bătrâna comunistă Emilia Apostoae, din lumea lui Dan Lungu: "De câți oameni fericiți e nevoie în jurul tău ca să fii și tu fericit?"

Îmi doresc să zbor cât mai sus pentru a fi cu capul în nori. Mediul perfect de a visa.
Aviatorul român Aurel Vlaicu era "înnebunit de entuziasm și mulțumire" după primul zbor (link). Eu, tu și mulți alții nu am ajuns la porțile aviației dar am zburat. Înnebuniți și entuziasmați după prima experiență precum Vlaicu și observând fiecare detaliu fără zoom a lucrurilor din ce în ce mai minuscule.

Este un altfel de tip de dragoste.

Același sentiment l-am avut atunci când am plecat din sânul familiei pentru a-mi face un scop în viață. Atunci a fost timpul favorabil pentru zbor.

Îți aduci aminte prima ta încercare de a zbura? Aveai doar 18 anișori iar dorința ta de ”majorat„ era atât de mare încât nu ai mai fost atent/ă la posibilele accidente. Însă nu ai pățit nimic, mâna protectoare te-a ferit. Soarele ți-a zâmbit.

Am zburat de ceva timp. Am deja 2 ani de când am zburat spre visul meu. Am întâlnit fel de fel de oameni, am învățat că un prieten nu îți este prieten atunci când vorbește frumos cu tine, pentru că în lipsa ta, vorbele fermecate nu fac parte din vocabular. Am învățat ca trebuie să îți susții opinia proprie indiferent că nu ești de aceeași părere cu celălalt. Aici ar trebui să mă leg din nou de oamenii comuniști, care au o părere personală dar atunci când observă că pentru a trece pragul trebuie să își schimbe părerea, nu ezită (aici se aplică "te faci frate cu dracul pentru a trece puntea"). De aceea unii oameni au trăit bine în perioada comunistă. Totul devine un câmp de luptă atunci când vrei să zbori spre adevăr și spre libertatea de exprimare.

Am învatat că unele lucruri au un preț dar cele mai importante lucruri sunt oferite fără a aștepta nimic în schimb.

Am poposit lângă persoane care m-au îmbrățișat și m-au iubit. Continuă să mă iubească și să mă încurajeze să îmi continui visul. Faci cunoștință cu vitaminele cu extract de fericire și roșeața din obraji.

Dacă la început am zburat singură, pe parcursul călătoriei mi s-au mai alăturat oameni. E un zbor mai placut, fără teama nemărginirii. E un zbor spre o lume imperfectă dar perfectă pentru mine. Zborul e precum o gură proaspătă de aer curat: ți se oprește o secundă respirația apoi urlii cît te țin plămânii "I'm the king of the world". Realizezi în final că ți-a schimbat viața. Ecuația a fost rezolvată.

"De câți oameni fericiți e nevoie în jurul tău ca să fii și tu fericit?"

O singură persoană.

Read More