FILIT- Un sport pentru iubitorii de literatură

După maratonul FILIT, a trebuit să mă așez confortabil în fotoliu, cu ceașca de ceai în dreapta mea și cu degetele dezmorțite, pentru a medita la frumusețea, pe ritmuri de jazz, a literaturii care a transformat Iașul, în sfârșit, în actorul principal al piesei, acest rol potrivindu-i-se de minune.

Culorile inimii

Oare cât de colorate sunt inimile noastre? Suntem asemeni acului care încearcă să aleagă cărările cele mai bune pentru a ajuta ca produsul finit să fie unul superb şi plin de viaţă.

Aprecierea literaturii

Indiferent dacă este vorba de literatură clasică, modernă, română sau străină, cei care citesc zilnic sau ocazional apreciază într-un mod aparte cărțile. Țin cont într-o oarecare măsură de calitatea hârtiei, rezistența coperții sau de rezumatul de pe coperta de pe spatele cărții dar, cel mai mult țin la conținutul cărții.

Ce (nu) arătăm lumii

Ne-am obișnuit din ce în ce mai mult să ne repetăm în oglindă că suntem persoane puternice și că putem supraviețui mult mai bine decât scrie în ghidul de supraviețuire, ba chiar avem mai multe soluții.

O lume. O viață. O urmă.

Foile de ziar cu semnătura mea au început să se îngălbenească. Am întins mâna să fac cunoștință cu tine, lume dragă care mi-ai promis prietenie veșnică și mi-ai dat cadou un zâmbet care a început să se pietrifice.

joi, 30 septembrie 2010

O noua revolutie?



Jucam poker sau ping pong?

Dupa evenimentele zilnice ale sindicalistilor, ai spune clar: astia doresc revolutie!.
Daca am derula timpul inapoi...pe la anul '89, am putea observa mai cu atentie detaliile si am pune in balanta ruginita de nedreptati pentru a trage o concluzie.
Ce asemanari prezinta trecutul cu prezentul? Ceausescu a reusit sa devina de nesuportat pentru popor. Basescu dupa ceea ce se vede pe sticla, aceeasi soarta are. Ambii pierd la jocul de poker banii...si ne raspund precum Moromete: "-Pai nu ti-am zis ca nu am?! Ce sa-ti fac daca nu am! De unde sa dau? N-am! "
Incet incet, cate un protest pe zi, apoi unul mai mare...pana ajungi la revolutie, sau lovitura de stat. Si in acest moment sunt oameni care "muncesc" sa afle daca a fost revolutie sau lovitura de stat in '89.
Ce i-au determinat atunci si acum sa ajunga la proteste? Raspunsul e simplu: neajunsurile. Ele nu au inflorit din nimic ci din cauza furtului in masa care s-a practicat si continua sa se practice.
Balamuc in tara in acest moment! Si mai apare cate o stire cu tiganii, care incurca adevarata problema. Am inteles odata! E ping pong intre Romania si Franta. O problema care nu necesita atentia maxima.
Vin ca niste vedete de Hollywood, parfumate de "Paris je t'aime" razpunzand cu acelasi accent grotesc: "Ne intoarcem dupa ce ni se termina concediul platit".
Sa ne concentram mai bine pe ce "ne doare" nu pe zapaceala gen OTV. Are grija Dan Diaconescu de acest lucru. Fiti fara grija!
Oamenii se lupta pentru mai bine iar noua ne este intrerupt programul de stiri cu "desene animate".
Protestele devin mai dese, grevele din toate domeniile se intensifica.
Ajungem sa il impuscam pe Basescu pentru a ne fi mai bine?...Revolutionam totul. Dar vom reusi ceva sau doar victime?...

Romania: "...timpul nu mai avea rabdare"

duminică, 26 septembrie 2010

Au revenit momentele studentiei....


Iasi!?!
Aglomeratie (autobuzele parca sunt mai pline ori am uitat ce inseamna sa stai cu fata lipita de geam :)) ), camera (intacta...cu exceptia parfului care e un infractor ce s-a stabilit in locul nepotrivit. Acum arata a "locuinta" dupa cateva decoratiuni NECESARE.), facultatea (tot acolo e, chipesa si lustruita pentru a intampina studentii de pe toate meleagurile), bilete RATP (S-au scumpit. Ma schimonosesc de fiecare data cand trebuie sa cumpar).
Dupa o mare amorteala se revine incet incet la activitatile zilnice: anunturi de facultate. Toata lumea ca niste albinute, sunt active si interesate de fiecare detaliu: deschidere, orar, grupe...etc.
Zambesc! Se observa! Sunt bucuroasa ca am revenit. Am revenit la viata de studenta. Aa...detaliu!! Nu mai sunt boboaca. Ma amuz..deja am trecut de perioada initierii...acuma rascolesc amintirile ca o babuta care isi aduce aminte de vremea cand era o tinerica.
Noii veniti se uita crucis la orar, salile sunt de negasit. Asa se intampla in fiecare an. Cum si eu am fost "incepatoare", bineinteles ca am intampinat problemele tipice.
Suna atat de interesant numele noilor obiecte, dar nu ma indoiesc ca voi alerga din nou pentru subiecte...si voi incerca pana in ultimul minut accesibil de trimitere prin e-mail sa rezolv tot ce trebuie.
Las "stresul greutatii" deoparte..privesc partea buna. Caut sa descopar adevaratele vopsele pentru a mazgali lumea cu ele.
"Bine ati venit"...Cronometrul a fost pornit!

marți, 21 septembrie 2010

Voluntariat la Parlament!



Politica este precum cafeaua Starbucks...creaza dependenta scumpa! DAR! Ai crescut in ochii lumii!!


Se practica voluntariatul!...Dar nu acel voluntariat in care comentezi pe blog stand in fata laptopului in pijamale cu ceaiul/cafeaua langa tine, sau pui pe facebook, twitter "complimente" la adresa lui Boc.
Faci voluntariat pentru curatenie..."A Greener World"...asa ca ar fi bine sa se realizeze un proiect in care voluntariatul e tot pentru curatenie dar...de idei in care lumea, mai precis Romania sa devina mai...verde, dar intr-un mod figurat: adica mai intelept in decizii si mai destept!
Ar fi ceva dificil! Un adevarat razboi rece! De ce?...
Tinerii care participa trebuie sa vorbeasca foarte mult...spunandu-le verde in fata. Nu ca ar fi ceva nou pentru ei, dar poate se mai strecoara o idee "tinereasca" cum ar fi cea a pensiilor. Sa maresti varsta de pensionare dupa europeni. Mic detaliu!! Noi suntem mai "slabuti" de viata...Sunt studenta dar nici nu stiu daca mai apuc o pensie...pana la 65 de ani..e drum lung :))
Sa stea langa un parlamentar zilnic. Si uite asa nenea politician nu mai poate sa mai traga pe dreapta la fiecare minut. Sta cu ochii "benoclati" si lucreaza de zori, gandul ii zboara la o noua lege: Interzicerea voluntariatului!...dar se resemneaza gandind "cand se termina proiectul asta imi iau concediu. Am depus prea mult efort".
La fiecare abatere voluntarul trebuie sa il atentioneze. Asta l-ar enerva la culme si i-ar raspunde raspicat :"Tinere, nu e parlamentul tau ca sa te bagi!"...Dar o data ce te-ai inscris in acest proiect chiar daca se tipa, urla si da semne ca ar fi nascut din "animal", nu trebuie sa renunti! Calm, privesti scena de teatru, dai din cap in semn de aprobare si iti continui treaba...Daca greseste. Spui!...din nou...din nou...din nou.
Sa fie dotat cu un carnetel securizat in care sa scrie la sfarsit de zi tot ceea ce s-a intamplat. Apoi analizat de un specialist, fiecare mica greseala sa fie platita: reducere cu 25% din salariu...

P.S: Am putea sa le mai adaugam cerinte ca sa avem un castig mai mare...

luni, 20 septembrie 2010

Cand nemultumirea va fi multumita...


Atunci se vor vedea reusitele vietii. Pana atunci continuam sa ne plangem de neajunsuri. Sa ne punem armamentele pentru a fi pregatiti "pentru orice eventualitate". Asa e obisnuit...romanul. (P.S: Un neamt simpatic imi va zambi si imi va da dreptate).
Sa fie pregatit daca i se intampla ceva rau. Astfel continua sa se afunde in mocirla de neajunsuri personale: sa aleaga sa mearga la munca(daca binevoiesti sau simti nevoia banilor. Dar... Punct. E optional! Precum un abonament la orange: suna fascinant sa tastezi mesaje pana nu mai poti in 26 de ore din putinele 24 de ore...asta daca ai cu ce sa platesti), facultate (daca vrei sa incerci acel "mai mult"), sau strainatatea (locul unde sa te "astepti" la ce e mai...diferit). Pare asa simplu, precum umbrela pe care o ai zilnic dupa tine..IN CAZ de ploaie. Soarele iti arata ca nu va ploua, dar tu totusi te incapatanezi si iti iei umbrela dupa tine...pentru orice eventualitate.
Nu e rau a fi pregatit!! E perfect...dar, a practica exagerarea pana se formeaza un tel din "a fi pregatit", prin inutilitati purtate in buzunarul tau rupt de maruntisuri.
Raspunsul tipic il stiu, de aceea nu adresez intrebari. Inutile si lipsite de gust.
Nu exclud faptul ca e greu sa treci peste multele nemultumiri si sa te concentrezi pe partea buna a lucrurilor (Ma lupt si eu cu asta). Un lucru interesant am invatat cand supravietuiam pe muntele gigantic atat de abrupt: atunci cand zici ca nu mai poti, de fapt poti mai mult. Trebuie doar sa treci de punctul mort si sa continui, astfel ajungi biruitor.
Wake me up when september ends...asta daca ajungem sa ne consideram multumiti cu ce avem/ cu ce suntem. Iar atunci cand vrem sa fim mai buni nu cauza nemultumirii sa fie, ci dorinta de mai mult. Se anunta vreme rece, sa imi iau umbrela?...

luni, 13 septembrie 2010

Cat costa o ora din timp?

Se gaseste pe eBay sau...?


Benjamin Franklin a spus "Timpul costa bani". Adaptand aceasta maxima, am ajuns la concluzia ca timpul care "costa" e acel in care esti platit in functie de cate ore lucrezi, sau incercarea de a promova ceva pentru a putea primi niste bani. Cat lucrezi atata primesti.
Din fericire, blogul e gratuit...dar costa timp. Mi-l permit! Suna bine...
In ziua de azi, expresia "a te plange ca nu ai timp" e foarte des intalnita si e scuza cea de toate zilele:
"Scuza-ma, dar nu te pot ajuta. Nu am timp!"
"Nu pot veni. Nu am timp!"
"Nu am timp nici sa dorm" s.a
"Daca as mai avea timp, as realiza mai multe". Cu siguranta si tu ai zis o data asa. Pentru ca vrei sa le realizezi pe toate, iar timpul...NU iti permite. Bineinteles, ai face mai multi bani daca ai avea timp, ai construi mai multe, ai indeplini mai multe responsabilitati...
Dar, niciodata nu te-ai gandit cat ar costa daca ai avea oportunitatea sa il cumperi sau cat ai fi dispusa sa oferi. Ai da banii sau...ai incerca sa te incadrezi in cele 24 de ore date gratuit?
Imaginati-va...cum ar fi daca timpul s-ar vinde la kilogram. Cat sa coste kilogramul...? Cat credeti ca valoreaza? 1 leu...2 lei...100 de lei?...Scump? Sa mai negociem?...Te targuiesti sa scoti mai putin pentru a plati?
Iar din timpul cumparat dupa lungi incercari, cat ai vrea sa "consumi" pentru a sta cu persoana iubita, familia ta, copilul tau...sau un timp personal, pentru binele tau?
Suntem din ce in ce mai ocupati, fie cu lucruri importante fie cu chitibusuri si credem ca nu se poate face o pauza pentru ca ni se va distruge castelul.
O dedicare totala nu inseamna sa fii rob a ceea ce faci zilnic...
Ca persoana, fara job/ cu job, fara venit/ cu venit, care e valoarea reala pe care esti dispus sa o oferi pentru o ora din timp?

joi, 9 septembrie 2010

M-am imbolnavit de Capitala...


Da! Am "ales" sa petrec cateva zile in inima Capitalei. Un dute vino total. Mi-am pus un zambet pe fata, real in acel moment...pana am ajuns sa mentin un zambet patetic. Cozile alea imense, claxonarile care imi facea capul sa bubuie de durere, oamenii care alergau parca nu ar mai prinde loc in magazin, poluare fonica prin apropierea semafoarelor, parcari imense si totusi inaccesibile.
O invalmaseala in noutatile Ikeei, Pipera plina d'ale lui Becali, politicienii cu masti de bal mascat, vedete de noapte si mallul plin de ...tinerei care isi falfaiau banii prinsi intr-un elastic. Problema era ca nu aveau unde sa schimbe euroii. (Poate schimbul valutar e facut pentru asa ceva. Dar asta daca ai cunostinte in "domeniu").
Durerea de cap incepe sa se agraveze iar eu inca "anchetez". Pasii au devenit mai mari. Deja incep sa alerg...incetinesc!
Ridic steguletul alb..si ies, transpirata de toropeala bucuresteana. Ma plang de durerea de cap care nu se lasa nici cu pastile...se pare ca va trebui sa zac cateva zile...Si chiar asa s-a intamplat. Cand am ajuns din nou pe meleagurile cunoscute, plina de furnicaturi inca netrezita la realitate a trebuit sa imi revin din starea de boala, care a durat cateva zile.
Micule Paris..trezeste-te! Si vezi unde ai ajuns...
Dupa multe incercari de a iesi in viata din oras...am analizat, am analizat...iar am analizat. Imi spune: "Nu cunosti". Asa este, nu cunosc micile detalii si nici toti oamenii ca sa cataloghez dar...nu sunt pregatita sau mai bine zis nu vreau sa las accentul moldovenesc pentru a face impresie si sa intru in detaliile "buletin de Bucuresti". Cersesc cateva minute din viata agitata "imbracata” de senzatia unui public imens, imi caut curajul sa-mi incep spunerea: Refuz Capitala...

luni, 6 septembrie 2010

Romania:ce tip de abonament?


Romania 2010: taxa pentru taxa, impozit pentru impozit, vrei sa vorbesti? e simplu: platesti.
Romania: iti faci abonament?...platesti mai putin. O lege pe care domnii din Parlament nu ar trebui sa o neglijeze, astfel oamenii nu ar mai fi plimbati "cu zaharelul" de la un ghiseu la altul lunar..sau anual(nici ei nu stiu) ci doar printr-o simpla comanda de cartela...platesc lunar, iar in functie de tipul de abonament vine si plata. Nu ii acuz, ci le vin in ajutor cu propuneri.
Tipurile de abonament sunt urmatoarele:
Delfin: Sub simbolul delfinului se gasesc abonamentele axate pe serviciile de voce, daca esti o persoana vorbareata ar fi bine sa taci. Daca nu iti prea convine cum stau treburile in tara, nu ne pasa. Iti iei abonamentul si te conformezi noilor reguli, asta in 400 de minute in care ai dreptul sa te descarci intre 4 pereti albi ca te innebunesc iar asta e scopul. Preturile sunt intre 4 euro si 60 de euro.
Sloganul: "Ori taci ori innoti peste mari si tari!"
Pantera: Cuprinde o gama mai larga de servicii: voce, mesaje scrise si internet mobil. Te comporti salbatic ca o pantera si tastezi 26 de ore din 24 si stai conectat la "feisbuc" pana iti ies ochii din orbita daca nu deranjezi Conducerea. Acest abonament este dedicat oamenilor in miscare, care vor sa faca schimbare in aceasta tara trecuta peste granita comunismului, aflandu-se in capitalism (Asta daca ceea ce este azi se poate numi capitalism). Daca esti un revolutionar, aici iti este locul. Ai timp de 600 de minute in retea sa iti exprimi parerea de rau ca nu te-ai nascut in locul potrivit, 120 de minute sa poti vorbi si cu intrusii (poate iti pun vreo pila sa pleci si tu din tara), 600 de mesaje sa mai zici chestii "secretoase" fara sa le postezi vreo undeva iar accesul este nelimitat pentru mobil "Convorbiri la gura sobei!" si traficul de prostii. Pentru navigare pe internet ai ocazia sa aflii ce "sfaturi" ne mai dau politicienii, sau cine a mai omorat copii fie din cauza soarelui, fie din cauza...focului. Totul cu 12 euro lunar.
Sloganul: "Daca ataci...te-ai ars!"
Fluture: Se adreseaza celor care vor un control mai bun al costurilor atrasi de ofertele tarii. Au si ei minute ca oamenii delfin care tac sau oamenii pantera care vor sa atace dar nu rezolva mai nimic. Aici abonamentul se bazeaza pe zburat. Esti persoana care incearca sa plece de la un loc de munca la un alt loc, cu speranta de a gasi ceva mai bun dar...tot in aceeasi tara esti. Asa ca, nu mai cauta...platesti acest abonament si esti achitat pe viata. Primesti 100 de minute in care sa inconjori cu pixul locurile de munca din ziarul Evenimentul, 5 MB pentru acces la internet, cu 9 euro lunar. Iar abonamentul Fluture iti ofera posibilitatea sa iti realimentezi contul prin modalitatile de reincarcare si primesti bonusuri de vorbe goale.
Sloganul: "Degeaba zbori...florile sunt proprietatea noastra!"

In incheiere, ma adresez voua (politicienii care dau cu bata in legi), ca asa veti putea pacali mai usor populatia care se afla in aceasta tara jefuita. Poate iesim din criza prin taxa pe taxa pe taxa si impozit pe impozit pe impozit.