FILIT- Un sport pentru iubitorii de literatură

După maratonul FILIT, a trebuit să mă așez confortabil în fotoliu, cu ceașca de ceai în dreapta mea și cu degetele dezmorțite, pentru a medita la frumusețea, pe ritmuri de jazz, a literaturii care a transformat Iașul, în sfârșit, în actorul principal al piesei, acest rol potrivindu-i-se de minune.

Culorile inimii

Oare cât de colorate sunt inimile noastre? Suntem asemeni acului care încearcă să aleagă cărările cele mai bune pentru a ajuta ca produsul finit să fie unul superb şi plin de viaţă.

Aprecierea literaturii

Indiferent dacă este vorba de literatură clasică, modernă, română sau străină, cei care citesc zilnic sau ocazional apreciază într-un mod aparte cărțile. Țin cont într-o oarecare măsură de calitatea hârtiei, rezistența coperții sau de rezumatul de pe coperta de pe spatele cărții dar, cel mai mult țin la conținutul cărții.

Ce (nu) arătăm lumii

Ne-am obișnuit din ce în ce mai mult să ne repetăm în oglindă că suntem persoane puternice și că putem supraviețui mult mai bine decât scrie în ghidul de supraviețuire, ba chiar avem mai multe soluții.

O lume. O viață. O urmă.

Foile de ziar cu semnătura mea au început să se îngălbenească. Am întins mâna să fac cunoștință cu tine, lume dragă care mi-ai promis prietenie veșnică și mi-ai dat cadou un zâmbet care a început să se pietrifice.

joi, 25 martie 2010

Primavara in buline colorate de ciocolata...

Bucuria venirii primaverii isi face aparitia pe fetele oamenilor. Atmosfera incepe sa prinda culoare asemenea panzei in care pictorul incerca din rasputeri sa reproduca cat mai bine peisajul perfect.
Ce ne place mult si ne binedispune? Exact! Ciocolata...in orice moment, ea este binevenita printre noi. Pentru ca veni vorba de ciocolata, mi-am adus aminte si mi se facu o pofta imensa de ele, bomboanele neserioase de ciocolata M&M, alegerea colorata si perfecta pentru ca fac parte din categoria: favorite, am ales noul lor slogan, ca titlu...se potriveste manusa.
Revenind la ea, primavara, vremea calda care ne-o ofera, ne inveseleste asemenea bulinelor colorate de ciocolata.
Parcul e plin. Odata cu venirea caldurii, oamenii au inceput sa isi faca timp de plimbari, in fiecare zi intalnesti fel de fel de oameni care se plimba agale admirand piesajul si incercand sa gaseasca o banca in care sa se odihneasca putin, sa se poata deconecta de la mica plimbare pe care si-a propus-o sa o realizeze inainte de a iesi din casa.
Timpul pare a sta pe loc. Cu toate ca sunt agitati de la natura, oamenii nu mai par preocupati de timp, nu se mai grabesc spre locul X, par sa se bucure de timp. Zilele trecute mi-am afundat privirea intr-o carte, cateva texte mi-au ramas imprimate in memorie. Are legatura cu ceea ce incerc sa scriu in acest articol,nu numai pentru a-mi exprima gandurile, ci si de a reflecta asupra semnificatiei fiecarui cuvant. Un simplu cuvant ne cere sa punem in el toata forta continutului, ca si cum i-am sculpta intelesul. Cuvantul: timp, care ne preocupa pe toti, "ne-am nascut, am fost educati conform zicalei: "Timpul inseamna bani". Stim exact ce sunt banii, dar care este semnificatia cuvantului timp?" Ziua are douazeci si patru de ore si o infinitate de clipe. Trebuie sa fim constienti de fiecare minut, sa stim sa profitam de el pentru ceea ce facem sau doar pentru contemplarea vietii. Daca incetinim, totul dureaza mult mai mult."[Paulo Coehlo]
Nu pot sti ce e in mintea fiecaruia dar am speranta ca fericirea, zambetul de pe fata lor nu se datoreaza numai vremei frumoase de afara, as dori sa fie in stare sa demonstreze lumii intregi ca fericirea nu tine numai cand e vreme frumoasa afara ci se poate prelungi in orce zi, chiar si atunci cand ploua(nimic nu se poate compara cu o plimbare prin ploaie..:D).
Nu doresc sa descriu frumusetea naturii, sa scot in evidenta comorile pe care ni le ofera pentru ca a-si ajunge sa discut un subiect total diferit, vreau sa scot in evidenta omul, care uneori se impotmoleste din lipsa de timp...ma plang ca nu imi ajunge timpul, ca nu apuc sa mai stau sa lenevesc in casa. Dar printre multitudinea de programari din agenda imi permit sa ma rasfat, macar o ora, sa ma plimb in voie, fara sa verific ceasul din cinci in cinci minute.
Un lucru vreau sa o felicit pe simpatica primavara...a reusit sa deconecteze oamenii din rutina zilnica pentru ca ei sa se poata bucura de acele clipe cu o mare incarcatura magica...pentru putin timp, din nefericire. Dar e invingatoare!...
Trebuie sa fotografiez momentul, sa ramana imprimat in memorie, asa cum Neil Armstrong spunea, e un pas mic de om dar o saritura pentru omenire.

luni, 22 martie 2010

Lucruri facute sa ne enerveze...

Ma enerveaza atunci cand astept in statie autobuzul timp de 15 minute si ca bonus primesc si o "melodie" a rugaciunii Tatal nostru spusa incorect de un mic tiganas care vrea doar sa impresioneze...
Ma enerveaza atunci cand trebuie sa fug pentru a prinde verde la semafor...
Ma enerveaza oamenii care au impresia ca mi-au facut vreun favor...
Ma enerveaza ca doamna de la RTP se oftica sa imi faca si mie un amarat de abonament...(ma abtin de ai REaminti ca asta e datoria ei).
Ma enerveaza oamenii care se imbulzesc in autobuz/tramvai chiar daca e full parca nu ar mai prinde altul si ar fi nevoiti sa mearga pe jos.
Ma enerveaza "smecheriile" considerate o calitate, un atu.
Ma enerveaza pitipoancele multicolore care au impresia ca asa se vor face auzite.
Ma enerveaza oamenii care voteaza nu pentru ca il vrea pe X ci pentru ca nu-l vrea pe Y.
Ma enerveaza oamenii prefacuti, care au zambet fals.
Ma enerveaza oamenii care umbla dupa interese.
Ma enerveaza pasivitatea unora, care se ascund sub motto-ul lor:"N-ai ce face. Asta-i viata".
Ma enerveaza oamenii care traiesc cu impresia ca tot ce li se intampla in viata e din cauza unora.(de obicei pe guvern se da vina).
Ma enerveaza oamenii care se salveaza datorita expresiei "daca as fi facut...daca daca daca..." bla bla bla, nu are nici o importanta!
Ma enerveaza vecina ca nu pot merge prin casa in voie doar pentru ca o deranjeaza zgomotul pasilor.
Ma enerveaza ca nu imi ajung niciodata banii...
Ma enerveaza soferii care claxoneaza un incepator(aflat in masina de scoala) si cei care se cred stapanii soselelor.
Lista ramane deschisa...

Lucruri facute sa ne enerveze...dar carora le rezistam cu eroism...

vineri, 19 martie 2010

Primavara poetilor...


Ora tarzie...singurele lucruri pe care le am langa mine este paharul de pepsi aproape gol si putinele jeleuri care au mai ramas. Imi termin de pus la punct ultimele detalii pentru proiectul interesant pe care trebuie sa il inmanez maine...la o ora matinala.
Ar fi trebuit sa dorm la ora asta, insa m-a apucat un chef nebun de a scrie articolul asta despre o zi, zic eu, frumoasa, linistitoare si interesanta.
Era o zi insorita,asa zisa primavara, razele soarelui aluneca usor pe geam incalzindu-ma usor insa ma pacaleste ca vine perioada calda numita primavara asa ca nu ma las prinsa in mica lui inducere in eroare. Dupa orele petrecute la facultate, tinand ocupat scaunul din amfiteatru aleg sa ma refugiez intr-o librarie-cafenea. Aleg o masuta intr-un coltisor. Sunt prinsa in atmosfera de biblioteca si ceea ce se face simtit este mirosul de la boabele de cafea asezate minutios pentru a crea un decor superb si pentru a ma introduce in cadrul perfect.
Rasfoiesc de vreo 3-4 ori meniul adus de o domnisoara draguta insa nu eram atenta ce era acolo, dar in cele din urma ma concentrez la ce vreau. Aleg un cappucino. Trebuie sa fiu relaxata inainte sa imi intru in rol. Care rol? Eii, de a pune cateva intrebari timide.
Sorb din cappucino asemenea unui om obosit de munca zilnica pe care o face, si suparat de unele probleme cotidiene. Sunt putin nervoasa...ca sa fiu sincera, putin mai mult. Banca e de vina. Nu va ganditi acuma ca am facut imprumut, nu mi-ar da mie asta , "I'm just a kid"...nu, nervozitatea vine de la cardul care mi-a inghitit banii pentru ca nu l-am "alimentat", imi explica doamna de la ghiseu.Hmm.... Ca un copil care s-a imbolnavit pentru ca a stat flamand zile, saptamani, luni la rand flamand. De cand cardul meu are nevoie de alimentare periodica??? Ciudat ciudat. Probabil ar fi trebuit sa stiu asta, dar uite ca totusi e o surpriza.
Revin la peisajul de cafenea si la momentul "cappucino". Gustul subtil de scortisoara ma calmeaza. Imi revin din acea stare si incerc sa ma las purtata de atmosfera relaxanta. Privesc melancolica cartile din librarie, parca vreau sa aleg o carte, sa o rasfoiesc dar se pare ca nu am avut puterea necesara pentru ca tot pe scaun am ramas.
Verific ceasul, e aproape fix, ma grabesc sa termin de savurat cappucino si sa ma cufund intr-unul din scaunele asezate frumos in spatiul rezervat pentru ca urmeaza o lectura publica de poezii.
Bineinteles, ca o fata curioasa ce sunt nu am venit sa ascult poeziile inainte de a stii ce va urma sa ascult. Cu o zi inainte merg intr-o alta librarie si rasfoiesc cartea, citind poeziile ei.(de fapt era si din cauza interviului marea mea curiozitate.Tinea de documentare).
Inainte de a incepe o felicit pentru carte....imi promite o cafea cand voi veni in orasul din care e ea. Interesant suna!
Ninge pe strada Lapusneanu, intr-o zi de martie ninsoarea se aseaza ca un covoras pe strada. Fulgii cad cu o precizie parca stabilita de dinainte.
Incepe. Putina lume, stiam asta, nu aveam nici macar o mica speranta ca vor veni mai multi. Poate din lipsa de informatie ori din lipsa de interes sau de ce nu, din lipsa de timp. Dar imi place, se creaza o intalnire restransa asemeni unui cerc de prieteni care aleg sa se intalneasca sa mai discute.
Ascult cu atentie poeziile si zambesc la cele pe care le-am citit cu o zi inainte si retinusem pentru ca mi s-au imprimat in memorie versurile frumoase.
Ma las purtata de momentul "poeziilor"...pentru a ma conduce in spatii necunoscute de mine si de a-mi prezenta frumusetile pure regasite printre versurile unei poezii.
"Tanjind cautand
ceea ce nici macar
nu e de aici
m-am parasit
pe peronul de noapte al singuratatii
asteptand o scrisoare
ce poate a si venit
cuvinte ce mi s-au spus
de atatea ori fara sa le aud
nici un glas nici un cuvant
nu se ridica in miez de noapte
sa ma ridic
dintre obiecte
fotografii ingalbenite
reviste cartile prietenilor
acum doar cartile
sa ma ridic
cu ochii tintuind
steaua polara
numai a mea ratacirea
cu genunghii zdreliti
iar sa ma ridic
sa plec
cine o sa-mi astampere
setea straveche din suflet."

miercuri, 10 martie 2010

Insemnari despre zig-zagurile indoielilor cotidiene...

Soarele zambeste subtil insa simti frigul de afara. Drumul spre facultate pare mai lung astazi, incerc sa merg mai repejor cu pasi mari, inghet putin si la fiecare intersectie semaforul imi arata culoarea rosie. Iar trebuie sa astept! Sau e culoarea verde dar sunt ultimele secunde si trebuie sa fug sa beneficiez de ele pentru a nu mai astepta urmatorul semnal. I hate it!.
Am inceput sa scriu articolul dar nu stiu despre ce voi scrie. Nu am nici un subiect, ideile se inghesuiesc in mintea mea dar nici una nu vrea sa se lase a fi transcrisa pe hartie. E si asta o indoiala cotidiana, am idei zilnice dar uneori nu am siguranta ca vor fi bine primite si aleg sa le pastrez doar pentru mine.
Pierduta printre oameni ma opresc la un magazin de ziare, stau un moment, parca vroiam sa cumpar ceva, vanzatorul face ochii mari si asteapta sa reactionez. Ma uit la el fara sa schitez vreun gest si plec ca si cum nimic din ce avea nu era pe placul meu. De fapt erau cateva ziare interesante(exclud tabloidele, alea nu au nimic intereant in ele cu toate ca sunt citite de multi, macar un om pe zi trebuie sa intalnesc ori in autobuz ori pe strada care citeste cu "entuziasm" Click sau Cancan, eh asta e o mare indoiala cotidiana, nu aflii totul numai cumparand un numar).
Soarele cu dinti nu imi da o stare de melancolie dar nici o stare prea happy, propuneri...sunt sunt...dar apar si indoielile cotidiene, isi fac usor locusor printre visele noastre si parca nu mai vor sa plece. Nu ma las afectata de asta dar au un mod de a ne calca pe nervi ca ele exista acolo si parca isi cauta un loc precum multimea de caini pe care ii intalnesc in drumul meu spre facultate, enormi de multi. Ei ma calca pe nervi.
Stim ca totul va fi bine, suntem optimisti dar totusi ne indoim de unele lucruri. Nu spun ca e valabila fraza: "Alta zi, aceleasi lucruri" pentru ca fiecare zi are lucrurile ei noi, tentante sau nu, cu indoieli sau nu dar are ceva nou care reprezinta delicious ambiguity...
Eu cu functia de studenta, indoielile mele cotidiene sunt minore/majore dar sunt diferite de cele a unei persoane care are o familie si se lupta zi de zi cu fel de fel de probleme sau a unui om care nu are casa si incerca sa se adaposteasca indiferent daca e rece. Sunt constienta de asta, oricum nu e bine sa clasificam problemele in functie de problemele altora. Din punctul de vedere al fiecaruia problemele cu care se confrunta sunt dificile. Daca ale tale sunt mai dificile nu spune niciodata "ale tale nu sunt nimic in comparatie cu ale mele", nu il ajuti mai mult, asta nu reprezinta mana ta de ajutor ci mai degraba "hai nu te mai plange, maine poate fi mai rau". Sprijina-l prin vorbe calde si usoare, ajutandu-l sa se ridice si sa isi continue drumul, tinandu-l de brat daca schiopateaza.
M-as bucura daca indoiala cotidiana s-ar rezuma la revistele de scandal si nu la indoielile care afecteaza viata si ii piedica pe unii sa mearga mai departe.

luni, 8 martie 2010

Ziua cea mai plina de feminitate...



Timpul este inaintat dar totusi nu ma incumet sa ma ridic din pat. Telefonul ma trezeste din moment in moment. Aa..citesc cu ochii intredeschisi, e ziua fetelooor. Zambesc la fiecare mesaj primit.
8 Martie, zi de primavara, cu toate ca primavara nu isi prea face aparitia. Frig pentru o zi care era dedicata femeii si in care soarele trebuia sa aiba un zambet mare mare de tot. Inca mai sper la asta, mai este din zi.
Sarbatorim in aceasta zi dar...putem face in fiecare zi.
Intrebare: Ce ne retine sa facem asta?
Raspuns: Nimic.
Dar e foarte bine ca exista o zi atat de speciala pentru ca in aceasta zi tu: fata/femeie iti poti permite sa te deconectezi de lume, adapostindu-te pentru o clipa de soarele orbitor sau ploaia de suvoaie. Timpul sa fie la dispozitia ta, tacerea sa devina centrul lumii si ceea ce uneori e de neinteles este ca au nevoie de scurte momente de prosteala. Ele reprezinta o adevarata retea de prietenie ce inconjoara planeta.
In momente critice fetele au nevoie de o imbratisare(si de ciocolata, yummy!!)...pentru ele sunt foarte importante prieteniile de fete pentru ca exista o legatura pe care ceilalti nu o pot intelege niciodata. Prietenele iti sunt aproape cand sperantele ti s-au naruit si ti-ai pierdut controlul. Desi nu-ti spun ceva deosebit, simti incurcaturile descurcandu-se. Dar nici baietii nu sunt exclusi. Dar aceasta legatura e una total diferita, pe care nu o discutam acuma pentru ca am devia de la subiectul propus.
Ma rezum doar la aceste cuvinte...fie ca ziua noastra sa se termine cu o floare si un calduros "la multi ani!". :)

P.S: "The best thing about being a woman/Is the prerogative to have a little fun".

sâmbătă, 6 martie 2010

Gandire stralucita..."viitorul le surade":)

Rasfoiesc ziarul cu o "sete" de informare. Prima privire o utilizez pentru a citi titlurile si sa vad ce ii se pare atragator ochilor mei...
Privirea mi se fixeaza asupra unui articol care din punctul meu de vedere este foarte important. De ce? Pentru a vedea cat de mare e prostia omeneasca.
Sa va dezvalui pentru inceput titlul: "Norvegia finalizeaza primul penitenciar de lux"...ee, de-a dreptul interesant, nu?. Citesc in continuare pentru a afla despre ce e vorba cu toate ca din titlu inteleg despre ce e vorba, dar nu inteleg de ce?. Ei cum de ce, pentru a "ajuta" pe detinuti sa se "reabiliteze". Reabiliteze? Cum sa nu devii un om "mai bun" cand ai la dispozitie teatru, biblioteca cu "replici ale unor tablouri si sculpturi celebre" (da bineinteles, trebuie sa aiba "simtul" artistic. Funny, very funny) si NU numai, s-a renuntat la acea celula deprimanta cu gratiile ruginite, avand o suprafata de un 1 metru patrat, la o garsoniera fara gratii cu baie si televizor. Frumos :|
Bineinteles a fi la o asemenea inchisoare, esti bazat. Tot sa faci rau ca sa ajungi acolo. Dar trebuie sa te gandesti inainte, locurile alea sunt limitate, trebuie sa mai fii oleaca de magnat ca sa obtii un loc.
De ce au ales sa faca lucrul asta?
Nu stiu cat timp au utilizat pentru a ajunge la aceasta magnifica idee. Psihologii au o replica care te da pe spate, penitenciarul de lux este construit pentru a "grabi procesul de recuperare al infractorilor". Asta e o adevarata calamitate.
Dar ma resemnez cu gandul...voi alege o cariera in Norvegia, se pare ca tara nu mai poate de bine, are bani daca au ajuns sa investeasca in asa ceva, daca putem numi investitie.
Ca sa nu povestesc tot articolul va las la dispozitie acest document de o valoare nepretuita:

luni, 1 martie 2010

O scanteie de nebunie...


Inainte de a scrie articolul, m-am gandit sa incadrez ziua intr-o categorie: frumoasa, okei, naspa etc. dar nu am reusit sa ii gasesc locul. O zi exceptionala, e putin spus.
Vremea nu a fost de partea mea, soarele timid imi zambea cate putin...dar asta nu a fost o problema, nu m-a impiedicat sa ma distrez putin.
Adrenalina, senzatii tari...:))
Semnez declaratia precum imi asum responsabilitatea daca voi pati ceva(nu era asa periculos, dar trebuia respectata procedura) si astept nerabdatoare sa apas pe acceleratie. Ascult atenta instructajul ca un copil in prima lui zi de scoala.
Motorul a fost pornit, cronometrul a pornit...
Ies cu o viteza mica, ca doar is incepatoare. Dar nu m-am putut abtine prea mult sa merg cu o viteza asa mica, zgomotul motorului imi facea pulsul sa creasca. Adrenalina. Apas acceleratia cat mai tare, sa simt pericolul...in curbe ma las purtata de val. Ca un adevarat pilot de Formula 1. Amuzant. Adevarul e ca imi place viteza.
Parcurg traseul simtindu-ma libera...totul disparuse in acel moment( grijile, oamenii din jurul meu, preocuparile de facultate, criza financiara)...eram doar eu!.
Timpul din clepsidra s-a scurs...sunt inca prinsa in mrejile acelui moment.
Povestim. Povestim...toti zambim ca niste "broscute cu guri mari" cum ne-am simtit in rolul de personaj principal.
Ca ziua imposibila de integrat intr-o categorie sa nu se termine atat de repede, folosesc timpul pretios refugiindu-ma printre zidurile Cetatuii. Peisajul te trimite intr-un mediu care nu l-ai fi considerat ca facand parte din oras, privelistea fascinanta te lasa fara cuvinte. Fotografiez momentul si il pastrez in memorie. Aveam speranta ca voi vedea apusul, dar soarele nu se lasa deloc vazut. Trebuie fotografiat in memorie si acel moment. Apusul si rasaritul soarelui fac parte din "things to do". Soarele rasare, apune si alearga spre locul de unde rasare din nou...