miercuri, 3 iulie 2013

Un moment de reculegere

Cuvintele plătite în momente de criză, când timpul este strîns între ușă, nu fac o mare avere. Închid ușa și aștept ca următoarele care vor bătea la ușă vor fi ideile care se tot bat cap în cap de ceva vreme și ar vrea să fie așternute pe o foaie dintr-un carnețel, o coală albă sau o pagina de web.
Sunt atât de multe idei care încearcă din răsputeri să își facă „norma” zilnică pentru a rezolva cât mai multe lucruri propuse pe ziua de astăzi. Pentru o fracțiune de secundă mă tot întreb de ce articolele evit să apară, dar brusc mă trezesc la realitate și îmi dau seama că de fapt timpul mă presează pentru alte lucruri importante din viață și atât de mult mi-aș dori să mă pot exprima în scris, dar alerg și îmi uit ideile care doream să le aștern pe coala albă. La maratonul idelilor, participă întregul alfabet românesc şi formează echipe pentru a deveni cuvinte cât mai puternice în a crea un text bun. În memorie am un adevărat site de editoriale în care scriu şi explic amănunțit fiecare sentiment, fiecare bucurie când mai rezolv câte ceva și firimituri din emoțiile care urmează să vină. 

A trecut deja mult timp de când nu am mai scris. Am lăsat să alerge praful pe blogul meu care, cândva m-a făcut să zâmbesc și mi-a oferit onoarea de a-mi fi un jurnal public. Îl admir de fiecare dată când mă uit la el și sunt mândră de modul cum l-am crescut și întreținut dar l-am lăsat părăsit de ceva timp. Permanent îmi vin idei dar totuși ele au devenit mai timide. Se învârt în spatele meu și mă scot pe mine în față iar ele tremură ascunse în spatele meu. Le cert  pentru că ele erau cele care mă ajutau să îmi mențin antrenat scrierea de articole. Timpul a trecut iar blogul novice a devenit veteran și matur. Are așteptări mai mari de la mine și tot timpul mă cheamă și îmi oferă o foaie albă care așteaptă cu nerăbdare să fie umplută. Idei năstrușnice îmi vin prin minte și promit că le voi scrie îndată ce ajung acasă...dar ele nu mai apar, fie m-au părăsit pe drum, fie mi se par niște idei prea jucăușe pentru a mai fi publicate și mă gândesc de enșpe mii de ori dacă să scriu sau nu. Bineînțeles că mă las ușor și îmi umplu mintea cu nimicuri care mă îndepărtează din ce în ce mai mult de scrierea propusă. Îmi este dor să scriu articole despre fel de fel de lucruri. Îmi este dor să formulez idei, titluri de articole...îmi este dor să mă visez o scriitoare.

Sertarul cu acest vis a fost lăsat în adâncul inimii și încearcă să iasă și să își facă loc în plutonul întâi. Pensula colorată se zbate din răsputeri să creeze un tablou care să mă inspire și să îmi șoptească că și el era cândva un vis de-al meu. Două vise se află în competiție, dar ambele sunt prinse în mrejile uitării.

Scrisul a rămas o pasiune pentru că nu este o iubire adolescentină ci o dragoste matură care va rămânea pentru totdeauna. Scriu oriunde apuc iar pictura va rămâne pentru totdeauna dragostea mea dintâi. Din fericire zi de zi descoperim noi lucruri şi ne dezvoltăm abilităţile în domenii pe care nu am crezut că vom empatiza cu ele.
Zbuciumul cotidian l-am aranjat frumos cu lucruri handmade care dau o notă de autenticitate și în timp ce picurii de ploaie formează bălți tentante pentru șoferi, eu discut despre creații vestimentare, despre trenduri și cum defectele hainelor nu ar trebui să iasă din producție şi consiliez doamne cochete lipsite de imaginaţie şi cunoaşterea calităţii. Puțin câte puțin devin un critic al modei.

Reacții:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu