Era o amiază călduroasă pentru o lună de toamnă. Octombrie, luni...
Cu emoții și cu o dorință imensă de a începe o nouă descoperire din viață, un nou capitol urma să fie scris caligrafic în carte pentru următorii ani.
Orar haotic și greu de citit, sesiuni stresante cu obiecte fără nici o importanță în viitor, săli imposibil de găsit încât uneori am renunțat și am plecat acasă ferm convinsă că sălile alea nu există.
Mi-ai făcut cunoștință cu o grămadă de lume care au fost noi pentru o zi. Fiecare avea stilul său, comportamentul său ciudat sau simplu/simplist cu o vorbire pretențioasă sau moldovenească pură.
Eram așa de diferiți dar mi-ai arătat că doar cu ajutorul tău ne-am putut înțelege și am putut lega prietenii.
În ceea ce privește facultatea, mi-ai dat mici deserte cu proiecte interactive, filme de scurt metraj, reviste, am alergat la maratonul știrilor și la obținerea punctajului în steluțe. În fiecare pauză de 2 ore îmi ofereai un pahar de cappuccino și mi-ai promis că îmi vei face cinste până la sfârșitul anilor de studii.
Mi-ai arătat ce înseamnă Facultatea de Jurnalism, în afara faptului că „sună bine”. Ai fost răbdător să coroborez încrederea în sine și sa fiu mai atentă la fiecare cuvânt pe care îl scriu și pe care îl rostesc. Cu toate că uneori am fost supărată pe tot din jurul meu, m-ai făcut să înțeleg că tu, TIMPUL, mă ajuți să înțeleg situația.
Trec anii studenției, filele rupte de calendar sunt păstrate într-o cutie a amintirilor. Perioada în care eram boboacă pe băncile facultății s-au transformat în amintiri. Am ajuns în ultimul an al studenției oftând cât de repede s-au dus anii, zâmbind la cât de multe lucruri s-au întâmplat în viața mea și nerăbdătoare de ceea ce va urma. Totul s-a schimbat din acea zi când m-am mutat pentru 9 luni din 12 în orașul Iași, devenit a doua casă.
Emoția primei zile s-a transformat într-o amintire care îmi aduce zâmbetul pe buze.
Prietenii eșuate, „brânză” cu bani de la cunoscuți (vorba românului), tehnici de supraviețuire în mijlocul munților, plimbări spontane cu trenul la mare, reportofon plin cu declarații (unele chiar amuzante), răbdare mai multă cu oamenii, prieteni cu bun simț și o iubire perfectă care m-a susținut în toate activitățile mele. Datorită ei (iubirii), am dat deoparte urâțenia și am lăsat să vad doar frumosul pe care ni-l oferă viața.
Ai plecat dulce copilărie dar ai fost înlocuită cu o tinerețe frumoasă în care zâmbesc, plâng, uneori sunt tristă, râd cu poftă până îmi dau lacrimile și iubesc cât de mult pot. Mi-ai dat șansa să văd lumea prin ochii unei copile maturizată de anii care au trecut sub ticăitul ceasornicului.
Frumusețea copilăriei, adolescenței și frumusețea tinereții.
Urmează debutul în viață colorat în culorile vieții, imaginat în diverse moduri și debutul în meserie (așa cum ne „amenință” profesorii) în care voi învăța mai multe decât am învățat în timpul facultății.
Mai am un „hop” numit licență pentru a bate un cui în perete și a așeza noua diplomă în care voi fi „calificată profesional”. Emoțiile absolvirii...
Experiența se dă la pachet? Se tot zvonește în țară că fără ea primești cu greu un loc de muncă.
Totuși, ce mai e o luptă până la câștigarea războiului când am în spate 3 ani de lupte câștigate?
