FILIT- Un sport pentru iubitorii de literatură
După maratonul FILIT, a trebuit să mă așez confortabil în fotoliu, cu ceașca de ceai în dreapta mea și cu degetele dezmorțite, pentru a medita la frumusețea, pe ritmuri de jazz, a literaturii care a transformat Iașul, în sfârșit, în actorul principal al piesei, acest rol potrivindu-i-se de minune.
Culorile inimii
Oare cât de colorate sunt inimile noastre? Suntem asemeni acului care încearcă să aleagă cărările cele mai bune pentru a ajuta ca produsul finit să fie unul superb şi plin de viaţă.
Aprecierea literaturii
Indiferent dacă este vorba de literatură clasică, modernă, română sau străină, cei care citesc zilnic sau ocazional apreciază într-un mod aparte cărțile. Țin cont într-o oarecare măsură de calitatea hârtiei, rezistența coperții sau de rezumatul de pe coperta de pe spatele cărții dar, cel mai mult țin la conținutul cărții.
Ce (nu) arătăm lumii
Ne-am obișnuit din ce în ce mai mult să ne repetăm în oglindă că suntem persoane puternice și că putem supraviețui mult mai bine decât scrie în ghidul de supraviețuire, ba chiar avem mai multe soluții.
O lume. O viață. O urmă.
Foile de ziar cu semnătura mea au început să se îngălbenească. Am întins mâna să fac cunoștință cu tine, lume dragă care mi-ai promis prietenie veșnică și mi-ai dat cadou un zâmbet care a început să se pietrifice.
vineri, 14 decembrie 2012
Ce (nu) arătăm lumii
luni, 10 decembrie 2012
Un Crăciun permanent, vă rog!
marți, 16 octombrie 2012
Simpla expresie a vieții
marți, 31 iulie 2012
Locul unde oamenii știu să dea „bună ziua”
marți, 17 iulie 2012
Discuții de vară
Vântul rece din miez de noapte îl inhalez cu atâta ardoare de parcă aș vrea să mă răcorească cîteva zile de caniculă. Zilele călduroase de vară sunt împărțite în două: cu un ochi la politică și cu un ochi la copilașii drăgălași care tot mă atenționează că vor atenție maximă pentru că le-am oferit prietenia mea și nu cumva să uit de promisiunea făcută: să le cumpăr „cispuri” și să rămân mereu lângă ei.
Cu telecomanda în mână schimb de pe un canal pe altul pentru a vedea unghiurile de abordare asupra referendumului, dacă tot e „în topul” discuțiilor, alternând cu citirea paginilor de web în care unii jurnaliști analizează cât se poate de serios problema pictând tabloul „țara mea ca o manea” (articol din Dilema Veche scris de Vintilă Mihăilescu).
Sunt atât de multe articole scrise despre situația politică din țară îmbibate în păreri bine susținute pe care nu le-aș putea dărâma așa ușor. Nici nu am intenția. E totuși zi de vară, sunt zilele mele libere în care îmi țin „încărcătorul” permanent în priză pentru a fi un cetățean informat și nu unul turmentat în care buimac să întreb „eu cu cine votez?”.
Când trebuia să fie o vreme liniștită, țara s-a răsturnat cu susul în jos și a devenit agitată din toate părțile. Printre discuțiile noastre obișnuite se aduce vorba despre politică și ajungem să încheiem seara răsuflând resemnați în ce hal a ajuns țărișoara noastră. Dacă tot ne-am făcut bagajele pentru concediu, parcă am mai adauga câteva să plecăm definitiv.
Cu ochii negri mari printre firele de păr blonde îmi urmărește fiecare mișcare stând liniștită în brațele mele, vrea și ea o plimbare și niște „cispuri”, nu pălăvrăgeală de pe un ecran de sticlă. Nu înțelege nimic din tot „circul” ăsta. E sinceră și îmi spune asta.
Mai bine las politica și mă îndulcesc cu năzbâtiile celor mici aflați în jurul meu. Ei mă fac să zâmbesc, dar pe de altă parte situația actuală din România mă întristează. Eu înțeleg „circul” dar lipsa de eleganță, nu. Căldura și politica sunt subiectele care ne ocupă o mare parte din agenda noastră.
Cu toate acestea ne putem bucura de zilele frumoase de vară savurând o limonadă rece.
marți, 26 iunie 2012
Eu unde mă duc?
Am primit întrebarea asta („Tu unde te duci?/ unde pleci?”) de fiecare dată cu zâmbetul pe buze, dar pe zi ce trece am început să fiu reținută în a mai răspunde așa repede, explicând și gesticulând prea mult. Fața aia cu zâmbetul larg care răspundea la întrebare devenise o față pierdută care, în interior își dorea să alerge departe de lume și să se bucure de frumusețea unui câmp de maci roșii. Doar de liniștea sufletului avea nevoie.
Mă apropii din ce în ce mai mult de încheierea unei etape din viața mea, va trebui să îmi fac bagajele și să plec din perioada studenției pentru că mi-a expirat „abonamentul”. Urmează să intru într-o nouă etapă, căutând lucruri noi necesare pentru o viață modestă și liniștită. E greu să îți dai seama ce vei face peste câteva luni pentru că de cele mai multe ori ne facem planuri dar acele planuri pot fi spulberate într-o secundă și îți pot schimba drumul pe care inițial vroiai să mergi. În pofida unor eventuale schimbări, eu, un om neînsemnat din lumea aceasta mare și fioroasă precum o leoaică, voi continua să merg cu pași mărunți și siguri spre adăpost.
Ne gândim la viitor pentru că e normal să fie așa, suntem oameni și ne facem planuri mărețe chiar dacă suntem conștienți că unele din ele nu se vor îndeplini. Dar ce ne împiedică să visăm la viitorul nostru? Suntem realiști dar în același timp și optimiști pentru că optimismul ăsta e ca un drog de care suntem dependenți pentru a merge fericiți la muncă, pe stradă, la cumpărături sau acasă.
Unde mă duc? Nu știu unde merg, nu știu în ce oraș voi sta, nu știu ce voi lucra, nu știu ce voi mânca mâine. E imposibil să știu asta, pot doar să spun că am planuri să rămân sau să merg în orașul X, să fac ceea ce îmi place și voi încerca tot timpul să stau acolo unde mă simt ca acasă.
Când îmi va fi greu, o să mă refugiez în brațele celui care mă susține și îmi va șopti „totul va fi bine”. Atunci voi ști că totul va fi bine.
sâmbătă, 16 iunie 2012
Răsfăț pentru suflet
Ai simțit vreodată că în adâncul sufletului tău îți dorești să fii în altă parte? Visezi să stai liniștită pe marginea mării și să asculți cum valurile se sparg de mal, trecând la o stare melancolică privind cu drag vremurile de altădată și cele ce vor veni. Nu încerci să cauți pe cineva să porți o conversație ci doar să fii cu tine însuți. Nu îi respingi pe cei care îți sunt permanent alături ci doar vrei ca în unele momente să fii doar tu și marea. Doar tu și gândurile tale. Doar tu și prezentul.
Viața pare să alerge atât de repede încât uneori ai impresia că vrea să te depășească și să te lase undeva uitată de lume, să te descalifice de la maratonul vieții.
Nu optimismul este cel care lipsește atunci când privești viața fără ochelari de cal sau cu lupa, ci dorința de a întemeia noi vise. Vise în care ne-am putea găsi refugiul atunci când lumea ne atacă,atunci când totul pare să se distrugă în jurul nostru, atunci când suntem pe punctul de a ne panica sau atunci când ne vine să plângem fără a ști motivul.Acel loc numit vis nu este un palat ci doar un locușor de refugiu, în care mintea ți se limpezește, te lasă să visezi la frumusețea lucrurilor mari sau mărunte iar a doua zi îți începi ziua fresh ca după un duș rece.
vineri, 8 iunie 2012
Mâine te voi privi cu alți ochi
De mâine voi privi Iașiul cu alți ochi. De mâine vei fi orașul în care voi trăi alături de noua mea familie. Alături de mine, te-ai schimbat dar păstrezi aceeași căldură de a primi străinii care vor să îți spună „casă”.
sâmbătă, 2 iunie 2012
O lume. O viață. O urmă.
marți, 29 mai 2012
Sfârșitul unui capitol. Începutul unei profesii.
„E foarte adevărat că o diplomă nu dă talent, totuși o pregătire bună nu e decât folositoare breslei gazetărești”- Constantin Mille |
luni, 28 mai 2012
Diferențe culturale. Ce îmi place la americani.
duminică, 20 mai 2012
„Grafică” la Copy Center
miercuri, 16 mai 2012
Stare de inconștiență...
luni, 23 aprilie 2012
Pelerinaj în șatră. Destinația?
duminică, 22 aprilie 2012
Legăturile bolnăvicioase ale desenelor
Cu ochii ațintiți la televizor urmăream atentă cum Tom îl aleargă pe șoricelul inteligent Jerry sau urmăream încercările lui Dexter de a realiza experimente bune. Erau desenele mele preferate aflate sub sigla Cartoon Network. Pe atunci nu erau dublate, le ascultam în engleză și chiar mai învățam câteva cuvinte.
Pe lângă relaxarea din vacanța de Paște, am „copilărit” puțin cu dragii mei nepoți încercând să caut un desene animat potrivit vârstei lor. Am renunțat în cele din urmă și ne-am jucat împreună.
Am rămas șocată cum TOATE desenele acum sunt dublate, dar nu oricum! sunt dublate cu înjurăturile și cuvintele urâte din limba română. Eh, numai la români vocabularul e plin de înjurături.
Nu demult se vorbea printre oamenii din Parlamentul românesc care ridică ambele mâini la vot despre legea dublării în limba română a tuturor filmelor. Bineînțeles nu a fost adoptată. Cum să traduci filmele într-o română cu atâtea înjurături?
Un motiv pentru care evit multe din filmele românești este acesta. Scenariul filmelor românești este recitat dintr-o înjurătură într-alta în care românașul vrea să își trăiască „american dream-ul” pe ritmul muzicii Puya.
Nu mă mai miră de ce copii de mici știu cuvinte urâte și sunt violenți. Desenele animate nu mai sunt educative cum erau cândva. Acum sunt monștrii, samurai, vampirii și alte personaje ciudate.
A apărut un scurtcircuit în educația copiilor, părinții lucrează mai mult de 8 ore pe zi și nu își mai rezervă timp pentru rolul de îndrumător ci se conformează să fie simpli susținători financiari. S-au realizat multe studii în care arată consecințele vizionării programelor nerecomandate copiilor, totuși ele există și copii în inocența lor, dau peste ele.
Disney Chanel suna ca o prințesă care își așteapta prințul pe un cal alb, dar realitatea e de fapt doar o luptă dintre vampiri și vârcolaci iar Cartoon Network s-a transformat într-un Cartoonito needucativ.
miercuri, 4 aprilie 2012
Privirile necunoscuților
Pe bulevardul aglomerat fiecare persoană își etalează noua îmbrăcăminte, noua coafură, noul mers, noul obicei, noul mod de a privi. E luna marilor investiții.
O doamnă cu o pălărie imensă, mai mare decât un lighean, cu greu vede pe unde merge. De aceea merge așa apatic, nici tocurile cu platformă nu o ajută. Poate se grăbește să ajungă undeva nu am de unde să îmi dau seama, nu schițează graba. Cei din jur au timp să îi observe pălăria probabil luată din Paris de un bogătaș, pantofii luați din economii și geanta Luis Vuitton primită cadou de la un unchi care nu are ce face cu banii și își mai aduce aminte din când în când ce rude are. Să le mai ajute, zice el. Poate o să fac cunoștință cu acel unchi și o să îi spun să ia mai bine ceva mai folositor decât o geantă care costă cât o mașină.
Privirile ni se întâlnesc iar eu rămân fixată asupra pălăriei, îmi schimb totuși privirea ca să nu devin insistentă. Printre firele împrăștiate de praf aștept culoarea verde a semaforului, mașinile la fel. Prin geamul mașinii o fată cu ochii mari pierdută în peisajul orașului Iași plin de găuri, conducte roșii și mormane din bordura scoasă, mă privește. Îi răspund tot cu privirea dar o schimb rapid și mă uit aiurea prin altă parte.
De multe ori privirile necunoscuților se întâlnesc cu ale noastre dar ne schimbăm privirea. Nu-i așa că ne deranjează privirile insistente? Există un spațiu lumită care nu acceptăm să fie depășit. În aglomerația mijloacelor de transport trebuie să existe un spațiu în care să respiri, în care să poți privi afară prin geamul murdar și nu la persoana care te fixează cu privirea și te împinge să își facă spațiu ca într-un meci de rugby.
Printre deciziile pe care trebuie să le luăm începând de la ce să mâncăm dimineața până la ce film să alegem să ne uităm înainte de culcare, cunoaștem priviri noi, priviri care nu s-au mai întâlnit niciodată și poate nu se vor mai întâlni niciodată. Privești și ești privit/ă. Suntem oameni și analizăm privirile necunoscuților căutându-ne sau căutând un răspuns la o problemă. Trebuie să avem puterea de a privi. Putem citi din ochii oamenilor fericirea, tristețea sau nepăsarea.
Ne ferim de ochii necunoscuților pentru a ne păstra un scut, să nu ne pună etichetă sau să ne considere vulnerabili după ce privirile timp de 3 secunde s-au întîlnit. Acea privire nu o vom mai întâlni, cât rău ne poate face? Suntem fragili și ne spargem foarte ușor, refuzăm să ne considerăm vase slabe și cădem de pe clădirile zârie-nori ale mândrei noastre.
Sunt zile în care privirea mea e absentă, nu observ cine trece pe lângă mine. Evit privirile insistente și privesc în gol jucându-mă cu gânduri răzlețe.
Acum că a venit primăvara timidă mă pot plimba prin parc să admir vremea frumoasă. Aleg o bancă. Stau să privesc oamenii care trec sau copii care se joacă. Ni se întâlnesc privirile timp de o secundă...
marți, 3 aprilie 2012
„Școala altfel”
luni, 26 martie 2012
Miopie
luni, 19 martie 2012
Dimensiuni ale femeii: pantoful de cleștar