FILIT- Un sport pentru iubitorii de literatură

După maratonul FILIT, a trebuit să mă așez confortabil în fotoliu, cu ceașca de ceai în dreapta mea și cu degetele dezmorțite, pentru a medita la frumusețea, pe ritmuri de jazz, a literaturii care a transformat Iașul, în sfârșit, în actorul principal al piesei, acest rol potrivindu-i-se de minune.

Culorile inimii

Oare cât de colorate sunt inimile noastre? Suntem asemeni acului care încearcă să aleagă cărările cele mai bune pentru a ajuta ca produsul finit să fie unul superb şi plin de viaţă.

Aprecierea literaturii

Indiferent dacă este vorba de literatură clasică, modernă, română sau străină, cei care citesc zilnic sau ocazional apreciază într-un mod aparte cărțile. Țin cont într-o oarecare măsură de calitatea hârtiei, rezistența coperții sau de rezumatul de pe coperta de pe spatele cărții dar, cel mai mult țin la conținutul cărții.

Ce (nu) arătăm lumii

Ne-am obișnuit din ce în ce mai mult să ne repetăm în oglindă că suntem persoane puternice și că putem supraviețui mult mai bine decât scrie în ghidul de supraviețuire, ba chiar avem mai multe soluții.

O lume. O viață. O urmă.

Foile de ziar cu semnătura mea au început să se îngălbenească. Am întins mâna să fac cunoștință cu tine, lume dragă care mi-ai promis prietenie veșnică și mi-ai dat cadou un zâmbet care a început să se pietrifice.

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Amintiri despre bunici

Era iarna. Era un ger uscat, urmele de talpa in forma de ursulet ramaneau in urma mea adancite in zapada inalta. Ma "infofolisem" bine si plecasem la drum hotarata sa colind bunicilor care abia asteaptau sa ma vada si sa imi ofere pupici zgomotosi.
Rasfoiesc memoriile si dau de copilaria petrecuta cu bunicii, cercetand fiecare coltisor al casei batranesti cu terasa candva impresionanta, gasind lucruri fara nici o importanta dar cu o creativitate deosebita le-am folosit in scopuri utile.
Mi-am petrecut multe nopti in acel loc "rupt din rai" cum imi placea sa ii spun, pentru ca ma deconectam pentru cateva zile de tehnologii, scoala, praf, zgomotul masinilor, de suieratul trenurilor si de latratul cainilor.
Cu un carnetel si un creion vara imi parea mai racoroasa, precum un pahar de suc cu multe cuburi de gheata care te raceste pana in maduva oaselor.
Peretii plini de poze black&white ii dadea un aer vintage camerelor. Un radio imens si vechi scotea o melodie cu versuri logice. Melodia ma ajuta sa imi gasesc inspiratie pentru desenele creionate accentuat.
Bunicul grijuliu pentru nepoata sa care invata carte, imi construise un leagan dintr-o funie groasa cu o scandura bine finisata. Copacul nu mai e...leaganul nu mai e...amintirea este pastrata cu grija.
De fiecare data cand intru in casa lor mi se pare ca aud zgomotul puternic al masinii de cusut unde bunica isi crea propria creatie vestimentara. Acum, o mai sterge de praf, o protejeaza acoperind-o cu un val alb de matase. Ofteaza, ar vrea sa mai coase dar se mustra si isi spune ca e prea batrana sa isi mai faca noi halate cu nasturi mari si colorati.
Cand in jurul meu se face liniste, cand timpul trece si adaug cate un an la varsta mea, realizez ca acele timpuri vechi s-au dus si nu se vor mai intoarce.
Abia astept sa revin sa imi vad inca o data bunicii care ma asteapta cu emotii sa le mai povestesc cate ceva din ce am mai facut.
Cu un rucsac imens imi car toate amintirile din calatoria vietii mele.
Bestjobs.ro

joi, 8 decembrie 2011

În așteptarea Crăciunului...

Îmi lipesc fața de geam, aburindu-l și lăsând doar un mic spațiu să pot privi afară. După ce am analizat oamenii de pe stradă care merg gheboși de frig, ajung la concluzia: e foarte frig afară.
Steluțele de zăpadă se aștern pe jos formând covorul care definește iarna...Iar în căldura de acasă cu miros de portocale, împodobim bradul imens cu globuri de sticlă, cu mare grijă să nu le spargem. Nu sunt de plastic ca cele de la Kaufland, erau de sticlă, dacă le spargeai setul rămânea incomplet.

Este doar o parte din amintirile de Crăciun.

Dacă până anul trecut nu îi credeam pe cei care spuneau că ajungi la o vârstă când tânjești după copilărie, anul acesta sunt total de acord cu ei.

Bătăile cu bulgări de zăpadă, plimbatul cu săniuța foarte grea trasă după mine până la derdeluș, adica pârtie, în noii termeni. Omul de zăpadă. Era partea mea preferată. Stăteam afară până inghețam și aduceam țurțuri în casă.
Acum copii sunt prea preocupați cu tehnologia.
Nu îmi pare rău, noi eram mai fericiți. Am crescut mai simpli, mai modești.
Puțini copii cădeau în depresii și aveau nevoie de psihiatru. Acum sunt așa de multe cazuri.

Am crescut alături de Moș Crăciun. Am stat în acel basm cât era nevoie să am o copilărie fericită. Aveam o bucurie imensă să îl pândesc pe Moșu' cum îmi lasă cadourile. Din păcate, niciodată nu îmi ieșea, aveau grijă părinții să mă amețească până nu mai puneam întrebări.

Decembrie...partea mea preferată a anului. Petrecerea timpului în familie, vizionarea filmelor cu temă de Crăciun și să nu uităm masa îmbelșugată alături de cei dragi. Cum să nu iubești momentele acestea?

Deja visez la vacanță ascultând colinde de Michael Buble. Cadouri (partea preferată a tuturor și a mea) și adăugarea de primăveri la vârsta mea. Îmbătrânesc.

Timpul zboară. Am ajuns în ultimul an de facultate. Va veni vremea când va trebui să plec din amfiteatrele răcoroase ale facultății ...Timpul ne maturizează oricât de mult am încerca să-l ținem în loc. Devenim mai melancolici.

Îmi este dor să fac un om de zăpadă...