FILIT- Un sport pentru iubitorii de literatură

După maratonul FILIT, a trebuit să mă așez confortabil în fotoliu, cu ceașca de ceai în dreapta mea și cu degetele dezmorțite, pentru a medita la frumusețea, pe ritmuri de jazz, a literaturii care a transformat Iașul, în sfârșit, în actorul principal al piesei, acest rol potrivindu-i-se de minune.

Culorile inimii

Oare cât de colorate sunt inimile noastre? Suntem asemeni acului care încearcă să aleagă cărările cele mai bune pentru a ajuta ca produsul finit să fie unul superb şi plin de viaţă.

Aprecierea literaturii

Indiferent dacă este vorba de literatură clasică, modernă, română sau străină, cei care citesc zilnic sau ocazional apreciază într-un mod aparte cărțile. Țin cont într-o oarecare măsură de calitatea hârtiei, rezistența coperții sau de rezumatul de pe coperta de pe spatele cărții dar, cel mai mult țin la conținutul cărții.

Ce (nu) arătăm lumii

Ne-am obișnuit din ce în ce mai mult să ne repetăm în oglindă că suntem persoane puternice și că putem supraviețui mult mai bine decât scrie în ghidul de supraviețuire, ba chiar avem mai multe soluții.

O lume. O viață. O urmă.

Foile de ziar cu semnătura mea au început să se îngălbenească. Am întins mâna să fac cunoștință cu tine, lume dragă care mi-ai promis prietenie veșnică și mi-ai dat cadou un zâmbet care a început să se pietrifice.

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Amintiri despre bunici

Era iarna. Era un ger uscat, urmele de talpa in forma de ursulet ramaneau in urma mea adancite in zapada inalta. Ma "infofolisem" bine si plecasem la drum hotarata sa colind bunicilor care abia asteaptau sa ma vada si sa imi ofere pupici zgomotosi.
Rasfoiesc memoriile si dau de copilaria petrecuta cu bunicii, cercetand fiecare coltisor al casei batranesti cu terasa candva impresionanta, gasind lucruri fara nici o importanta dar cu o creativitate deosebita le-am folosit in scopuri utile.
Mi-am petrecut multe nopti in acel loc "rupt din rai" cum imi placea sa ii spun, pentru ca ma deconectam pentru cateva zile de tehnologii, scoala, praf, zgomotul masinilor, de suieratul trenurilor si de latratul cainilor.
Cu un carnetel si un creion vara imi parea mai racoroasa, precum un pahar de suc cu multe cuburi de gheata care te raceste pana in maduva oaselor.
Peretii plini de poze black&white ii dadea un aer vintage camerelor. Un radio imens si vechi scotea o melodie cu versuri logice. Melodia ma ajuta sa imi gasesc inspiratie pentru desenele creionate accentuat.
Bunicul grijuliu pentru nepoata sa care invata carte, imi construise un leagan dintr-o funie groasa cu o scandura bine finisata. Copacul nu mai e...leaganul nu mai e...amintirea este pastrata cu grija.
De fiecare data cand intru in casa lor mi se pare ca aud zgomotul puternic al masinii de cusut unde bunica isi crea propria creatie vestimentara. Acum, o mai sterge de praf, o protejeaza acoperind-o cu un val alb de matase. Ofteaza, ar vrea sa mai coase dar se mustra si isi spune ca e prea batrana sa isi mai faca noi halate cu nasturi mari si colorati.
Cand in jurul meu se face liniste, cand timpul trece si adaug cate un an la varsta mea, realizez ca acele timpuri vechi s-au dus si nu se vor mai intoarce.
Abia astept sa revin sa imi vad inca o data bunicii care ma asteapta cu emotii sa le mai povestesc cate ceva din ce am mai facut.
Cu un rucsac imens imi car toate amintirile din calatoria vietii mele.
Bestjobs.ro

joi, 8 decembrie 2011

În așteptarea Crăciunului...

Îmi lipesc fața de geam, aburindu-l și lăsând doar un mic spațiu să pot privi afară. După ce am analizat oamenii de pe stradă care merg gheboși de frig, ajung la concluzia: e foarte frig afară.
Steluțele de zăpadă se aștern pe jos formând covorul care definește iarna...Iar în căldura de acasă cu miros de portocale, împodobim bradul imens cu globuri de sticlă, cu mare grijă să nu le spargem. Nu sunt de plastic ca cele de la Kaufland, erau de sticlă, dacă le spargeai setul rămânea incomplet.

Este doar o parte din amintirile de Crăciun.

Dacă până anul trecut nu îi credeam pe cei care spuneau că ajungi la o vârstă când tânjești după copilărie, anul acesta sunt total de acord cu ei.

Bătăile cu bulgări de zăpadă, plimbatul cu săniuța foarte grea trasă după mine până la derdeluș, adica pârtie, în noii termeni. Omul de zăpadă. Era partea mea preferată. Stăteam afară până inghețam și aduceam țurțuri în casă.
Acum copii sunt prea preocupați cu tehnologia.
Nu îmi pare rău, noi eram mai fericiți. Am crescut mai simpli, mai modești.
Puțini copii cădeau în depresii și aveau nevoie de psihiatru. Acum sunt așa de multe cazuri.

Am crescut alături de Moș Crăciun. Am stat în acel basm cât era nevoie să am o copilărie fericită. Aveam o bucurie imensă să îl pândesc pe Moșu' cum îmi lasă cadourile. Din păcate, niciodată nu îmi ieșea, aveau grijă părinții să mă amețească până nu mai puneam întrebări.

Decembrie...partea mea preferată a anului. Petrecerea timpului în familie, vizionarea filmelor cu temă de Crăciun și să nu uităm masa îmbelșugată alături de cei dragi. Cum să nu iubești momentele acestea?

Deja visez la vacanță ascultând colinde de Michael Buble. Cadouri (partea preferată a tuturor și a mea) și adăugarea de primăveri la vârsta mea. Îmbătrânesc.

Timpul zboară. Am ajuns în ultimul an de facultate. Va veni vremea când va trebui să plec din amfiteatrele răcoroase ale facultății ...Timpul ne maturizează oricât de mult am încerca să-l ținem în loc. Devenim mai melancolici.

Îmi este dor să fac un om de zăpadă...

miercuri, 16 noiembrie 2011

Havasi- Symphonic Red Concert Show


Am atat de multe cuvinte si totusi imi este foarte greu sa explic un moment atat de minunat.


Dupa un weekend petrecut in aer curat, cu munti inalti si chipesi am revenit in capitala pentru a fi prezenta la concertul simfonic Havasi (Marti, 15 noiembrie a.c.)


Cu o acustica perfecta, lumini care se schimbau in functie de intensitatea piesei, Sala Palatului din Bucuresti a oferit sansa a 4. 000 de oameni sa asculte o adevarata muzica clasica. Havasi, cel mai rapid pianist din lume ("Singurul motiv pentru care cant atat de repede, este faptul ca o fac din suflet"- Havasi), nu numai ca ne-a indulcit cu piesele lui dar ne-a adus cat mai aproape de amprenta personala lasata pe fiecare melodie. Mi-am tinut respiratia pentru a nu pierde nici macar un moment. Mi s-a facut pielea de gaina la fiecare sunet. Inchizand ochii zburai intr-o alta lume, o lume perfecta, departe de neajunsurile lumii, nemultimuri sau dezamagiri cotidiene. Era imposibil sa te plictisesti. A fost o experienta unica.


Orchestra formata cu peste 50 de instrumentisti, un cor impresionant, tobosari japonezi, instrumente exotice si 15 solisti din intreaga lume acompaniau pianul imens din partea stanga a scenei unde mainile lui Havasi realizau un nou gen de muzica. Rockerul Endi, tobosar de profesie, traia fiecare bataie de toba. Clapele au inceput "sa sune" a fericire, mi-am fixat privirile asupra lor uimita de frumusetea sunetelor.


Putin cate putin, am inceput o calatorie unica, am simtit emotia, tristetea, fericirea prin melodiile „Terra Rossa”,” Lacrimosa”, „Trinity River”, „Infinity”, „Generali” sau „The Storm”. Modest, ne-a arata de ce este cel mai rapid pianist din lume, cantand o piesa alaturi de tobosarul Endi. Imaginea ecranelor imense ramasese in urma, rapiditatea cu care mainile formau o muzica atat de delicata parea de nedescris.


Nu vroiam sa existe un final, toti am aplaudat iar Havasi de patru ori s-a intors pentru aplauzele primite. Asa ca am lungit concertul cu aproximativ jumatate de ora in care ne-am mai bucurat de cateva melodii.


Suspinand m-am urcat in trenul rapid Bucuresti- Iasi si am revenit la lumea reala pastrand aceasta amintire ca una din cele mai frumoase alaturi de un inel stralucitor care mi-a schimbat viata.


joi, 10 noiembrie 2011

Dreptul la replica


Copou. Universitatea "Al.I.Cuza" a ramas in picioare in ciuda zvonurilor. Tramvaiele vin din ora in ora. Oamenii stau ca sardinele. Contructii. Praf si zgomot insuportabil. Studenti. Curs. Seminar. Canale de comunicare. Tehnici mediatice. Secretariat de redactie. Sala mizerabila. Cuza, a injosit jurnalistii. Caldura in sala cand e cald afara si frig cand e frig afara. Apa plata Dorna. Misterioase dispozitive. Calculatoare vechi care se blocheaza la fiecare click de mouse. Ziare pline de opinii si reportaje facute online. Licenta. Bomboane. Revista. Quark. Scaune incomode. Femeia de serviciu nu mai stie ca exista aceasta sala. Tabla. Praf de creta. Miroase a critica. Fara internet. Videoproiector lipsa. Modele de comunicare. Groaza de a intra in acea sala. Rasete. Iesim jurnalisti din sali murdare si se mai mira lumea de ce suntem furiosi pe viata.
Corpul G.
Chapeau!

vineri, 28 octombrie 2011

Aere cârcotașe. Deliruri. Alcool


Povestea ce sta între coperte e de-a dreptul complicată. Telenovela creată de Huidu adună vizitatori „fideli” pe blogul personal mai mult decât e necesar. Părăsim apartamenul atunci când mai mult de două minute se discută încă o dată (ne)vinovăția lui Șerban Huidu, compătimindu-l cu o bataie pe umărul drept și ghidându-l cu semne de circulație spre capătul tunelului sau începutul noului tunel. Într-o fracțiune de secundă nu ai timp să te dezmeticești.

Precum deraparea jeepului lui Huidu a început si recensămantul oamenilor fără Dumnezeu cu cetățenie indecisă. Toți stau înghesuiți într-o țară plină de alcool cu memorii comuniste și criză economică în buzunare. Dacă alergăm pe online, recensământ online să fie dom'le!

Țărișoara noastră nu poate fi renovată cu Ceresit nici dacă „domnul” Dan Diaconescu și-a construit partid și vrea să câștige alegerile prezidențiale. Dacă l-ați înjurat pe Băsescu, o să continuați cu o nouă revoluție dacă ajunge la putere un asemenea om.

Bine că ne-a preocupat tovarășul arab Muammar Gaddafi si nu regele Mihai, care e de-al nostru. Se scrie in extenso pagini de ziar despre un om care își merita soarta decât despre un fost șef de stat supravieţuitor după cel de-al Doilea Război Mondial.

Și dacă tot e talk-show in țară, să lăsăm frâu liber unui popor cântăreț cu ureche de securist. Începem săptămâna căutând le-le-le vocea României, gustând câte puțin showul facut de Brenciu precum un expresso fierbinte iar spre finalul săptămânei cu un microscop căutăm în carul cu fân factorul X cu ajutorul lui Mihai Morar care se străduiește prea mult să semene cu Simon Cowell. O imitație patetică și fără „succesuri”.

Sursa foto: Academia Cațavencu.info

sâmbătă, 22 octombrie 2011

FOTOREPORTAJ: „Sărbătorile Iașului”

Credincioși pentru câteva zile

Zilele Iașului au fost extrem de reci. Dacă în urmă cu câteva zile te bucurai de plimbări in aer liber într-o haină subțire care mirosea a primăvară, acum trebuie să porți haina cu eticheta „iarnă”. Refuzi să accepți faptul că iarna nu mai funcționează după metoda „pașilor mărunți” și tremuri din toate încheieturile până răcești și te hrănești cu antibiotice, coldrex și mult ceai de orice fel, numai energizant să fie.
Sărbătorile Iașului înseamnă balamuc și goană după moaște. Bătrâni din ce in ce mai mulți, mâncare multă și ziare citite cu „sete”.

„Să vindem. Nu contează ce”, bătrâna încerca să vîndă câteva baloane copiilor. Erau ieftine în comparație cu frigul de afară. Baloane umplute cu heliu. Ei bine, nu era heliu, erau umflate cu aer, ca un balon normal.În fiecare an, sărbătorile aduc cele mai colorate produse(mărgele, tinichele, esarfe, blănuri), oamenii le admira și mai adaugă câteva produse în colecția „chilipiruri de Sărbători”.

Nu toți își permit mici și bere la terasă.
Pentru a fi „la modă” în curtea Mitropoliei, trebuie sa cumperi neapărat un buchet de busuioc.
Să pupi Biserica.
Și să aprinzi o lumănare. Pentru cine? Te hotărăști mai tarziu.
Sursa

Precizări:
Aceste fotografii nu au scopul de a arăta „cât de bine e făcută poza/ profesionalismul în fotografie”. Fiecare poză din acest fotoreportaj a contribuit la crearea unei povești: „Credincioși pentru câteva zile”. Priviți-le doar din acest punct de vedere.

joi, 29 septembrie 2011

Gusturile se discuta!


(Partea 1- Girls)
Trebuie sa contrazic vechea zicala "Gusturile nu se discuta". Trebuie sa discutam gusturile daca nu vrem sa avem o explozie fashion cu carne cruda. Astazi se "taie si spanzura" judecand vestimentatia ce tine cont de asa numitul stil.
Domnisoarelor, spatele drept!
Nu stati cocosate chiar daca v-a intrat in reflex aceasta pozitie. Se vede urat din exterior.
In ziua de azi, fetele inca de mici o prefera pe Lady Gaga in ceea ce priveste vestimentatia cu toate ca are un look dezastruos si gretos. Cinderella a fost marginalizata.

Sa fiu inteleasa. Hainele cu care "marlechinele" defileaza pe podium la o prezentare de moda nu este intotdeauna o imbracaminte purtabila. Nu este nevoie sa ne punem un cub in cap sau sa ne imbracam in carton doar pentru ca poarta semnatura unui designer renumit.

De multe ori oamenii publici dau startul la anumite tendinte, dar nu inseamna ca trebuie sa imiti
vestimentatia cantaretei Katy Perry sau Nicki Minaj. Nu pot merge la facultate cu un cub in cap sau cu o papusa legata la brau. Nu o sa fiu apreciata ci o sa primesc o trimitere la spitatul de nebuni. Nu imbraca haine care nu te reprezinta, vei arata ca o imitatie, o falsa nu o femeie stilata.

Nu spun ca e nevoie sa te imbraci ca o printesa venita dintr-o carte de povesti doar ca sa te duci la mall dar macar uita-te in oglinda inainte sa iesi din casa. Macar atat de rog!


Hainele cu sclipici, papuci cu platforma cat mai inalta, paiete, genti sclipitoare, colanti folositi in loc de blugi, machiaj strident, buze inrosite si marite cu ruj ieftin (nu este nevoie de o imitatie Angelina Jolie), fond de ten folosit in exces, unghii false...s.a.

A te imbraca frumos e cel mai esential. Simplitatea face totul! Fii sigura pe tine.

Putine fete au gusturi in ziua de astazi. Din nefericire, multe se imbraca excentric din dorinta de a iesi in evidenta cand ele de fapt ar putea iesi in evidenta imbracandu-se frumos. "Ce combinatie interesanta!" mi-ar placea sa spun insa uimirea mea este completata de expresia
"Damn, fata asta nu are gusturi deloc".

Nu vreau sa fac diferenta intre populatia de la oras si populatia de la tara. Diferenta se face singura. (Nu generalizez)

Ati observat ca majoritatea fetelor de la tara prefera hainele mulate si scurte indiferent daca e slaba sau grasa? Ele nu isi acopera grasimea ci o scot in evidenta prin tricouri cu buricul gol si fuste mini. E nevoie de multa munca sa ii explici ca de fapt o bluzita lunga care acopera soldurile asortata cu o curelusa si niste blugi avantajosi ii va sta perfect. Nu o critic pentru ca are putina grasime, o critic ca nu stie sa isi puna in valoare frumusetea.
Pe ele le mai scuz din cauza mediului unde au trait dar pe cele care se dau mari ca s-au nascut in
centrul Manhattanului din zona Moldovei, nu. Aici e o discutie lunga si despre maniere, "cei 7 ani de acasa" (le voi discuta intr-un alt articol).

De multe ori cand merg la shopping ma intreb cine poate sa cumpere hainele alea asa de urate. In cele din urma am aflat raspunsul cand am vazut persoane imbracate cu ele.
A te imbraca elegant nu inseamna a-ti lua cei mai inalti pantofi doar pentru ca te simti complexata de inaltimea ta. Fetele minione au farmecul lor fara a fi nevoie sa se urce pe niste platforme exagerat de inalte. Eleganta pentru fete inseamna a atinge punctul maxim.

Nu trebuie sa fii bogata sa te imbraci bine. Trebuie sa ai gusturi.

P.S. Run the world, girl!
Baieti, va vine si voua randul la critica vestimentara (Next time).

Sursa foto: www.fashiongonerogue.com

joi, 22 septembrie 2011

Vorbește franțuzește. Vorbește romantic ♥

Doar câteva gânduri printre aceste rânduri.
Am redescoperit ce îmi placea. Îmi amintesc cât de mult îmi plăcea (limba franceză) și am început să mă îndrăgostesc de ea din nou. De data aceasta mai matur.
Je t'aime, Je t'adore!
Înainte de a invada engleza întreaga planetă, mă bucuram în voie de a vorbi limba franceză și eram invidioasă pe cei care aveau "-r"-ul specific. Păcat că nici ei nu s-au folosit de el, l-au considerat un defect. Când de fapt era un avantaj.
Odată ce engleza a fost votată de majoritatea au strigat în cor "Whazzup?". A câștigat pentru o perioadă lungă bătălia. Din fericire nu tot războiul.
Acum engleza a devenit precum franceza personajelor lui Caragiale. Toți încearcă să o vorbeasca dar puțini sunt cei care de fapt știu să o vorbească corect.

Accent romantic. Orașul iubirii. Champs-Elysees, the boulevard of love. La tour Eiffel. Musée du Louvre.Versailles. Notre Dame...O biserica infricoșătoare datorita sculpturilor și statuietelor a devenit un simbol al iubirii datorită poveștii de dragoste a cocoșatului de la Notre Dame. Colecție de filme frantuzești și în special filmele actriței Audrey Tautou.
Ce face ca Franța să fie romantică, cu toate ca in sec 21 se clamează că romantismul a dispărut? Poate simpla dorință de a fi romantic, de a aprinde flacăra pasiunii. Prin lucrurile simple, poveștile de iubire, cafenele primitoare din Paris pentru a avea experiența sentimentului francez “Savoir vivre” și castelele de pe valea Loarei care te introduc în lumea basmelor unde poți fi o/un prințesă/prinț declarând iubire veșnică prințului/prințesei tău/tale.

Lăsând deoparte nesimțirea francezilor și ura lor față de români, țara are multe lucruri frumoase. Trebuie să vezi "frumusețea uitată a vieții" lor.

Dacă am învăța să vorbim fluent aceste limbi, am spune fără nici o ezitare "Da. Știu să vorbesc engleza, franceza, germana, chineza, spaniola....finlandeza....s.a." Din nefericire, nu se schimbă nimic.

Îmi pare rău că trebuie să te dezamăgesc dar dacă știi să saluți în engleză, franceză sau oricare altă limbă nu înseamnă că ai cucerit lumea.

From Romania, with love...

miercuri, 14 septembrie 2011

Ce e bine să lași în urmă

Numai gândul la ridurile care se vor adânci din ce în ce mai mult pe față ne îngrozește.
Frunzele copacilor formează un covor precum cel lăsat înaintea intrării miresei.
Un anotimp a trecut, urmează altul...
Septembrie.

Căldura ne face să stăm la umbra copacului cu cea mai mare coroană pentru a putea medita asupra prezentului și pentru a visa viitorul. Trecutul e trecut pentru a mai visa la schimbări. Nu există o mașină a timpului pentru cei care încearcă să revină în trecut.

Am lăsat deoparte copilăria în care săream cu picioarele desculțe în apa de ploaie. Era pedichiura cea mai sănătoasă, dar a trebuit înlocuită. Acum nu mai putem ieși să ne bălăcim în voie. Avem anumite restricții. A trebuit să lăsăm în urmă chiar dacă ne plăcea pentru că "nu ne șade bine", ar adăuga bunica.

Cu un simplu "pinky swear" ne-am trăit anii de școală alături de colegi. Când am terminat această etapă a vieții a trebuit să îi lăsăm în urmă. Drumurile se separau, nu mai era un drum cu "toate la un loc".

Am avut impresia că legătura a fost păstrată, dar era doar o impresie falsă. Uneori ne punem întrebarea de ce nu am mai vorbit cu ei dar ne dăm seama că trăim în prezent, alături de actualii prieteni și trebuie să acceptăm faptul că "ne-am schimbat" și am lăsat filele pline de amintiri din jurnal într-un sertar încuiat. Fiecare amintire își spune povestea.

Atât de multe lucruri ne plăceau în trecut că nici nu ne puteam descrie într-o frază. Atât de multe hobbyuri! Iar acum când suntem întrebați la un interviu pentru un loc de muncă terminăm în mai puțin de 5 minute discuția despre pasiunile personale. Locul de muncă nu e același lucru cu rețelele de socializare în care trebuie sa faci o compunere despre ce ești, ce îți place sau ce ai mâncat astăzi (povestit într-un mod cât mai detaliat). Totul se rezumă
„de ce vrei acest loc de muncă?” . Atunci intrii în acțiune ca să îi dai gata (bineînțeles această întrebare este doar pentru a povesti cât mai frumos ca să te creadă. Cu toate că răspunsul principal este: pentru că am nevoie de bani! ). Dacă nu poți răspunde la acea întrebare, trebuie să mergi mai departe.

Hobbyurile „învechite”...au dispărut fără să lase în urmă vreo dezamăgire sau cicatrice deoarece nu am simțit când ele au plecat. Era un gol care urma să fie umplut. Au rămas totuși câteva. Cele mai puternice au supraviețuit și s-au adăugat altele noi. Nici nu îți imaginai că o să îți placă așa de mult, ce mai...le adori!
De la pictura peisagistică am ajuns la o pictura abstractă, haotică, asemeni lumii in care traiesc.

Ți-a făcut bine că ai lăsat hainele lălâi sau exagerat de strâmte și machiajul strident de așa zis rocker/ă, hainele prea mature ca să pari mai mare, ronțăiala unghiilor în public, freza de băiat/fată cool, locul de muncă inadecvat, prietenii cu beneficii, vorbele urâte, dependențele...s.a. Acum fiecare problemă cu care te confrunți are un nou mod de rezolvare: mai calm, te gândești de doua ori înainte sa acționezi și nu te mai entuziasmează orice lucru frumos la suprafață.

Prezentul are beneficiile lui. Nu îmi pare rău de nimic ce am lăsat în urmă. Chiar mă bucur că le-am lăsat și am înaintat. Dacă aș sta să număr fiecare lucru, persoană, stil, obicei care am lăsat în urmă aș observa că au fost mai multe decât credeam la prima vedere. Am ajuns mult mai aproape de visul meu. De ce să îmi pară rău?

Fără regrete zâmbesc și îmi trăiesc prezentul "dulce ca o savarină" alături doar de acele persoane care contează cu adevărat. Mai am de visat.

Am pregătit teancul de foi albe A4 pentru lista „Obiceiurile actuale”. Scârțiala de pix nou dă startul. Scris caligrafic.
Te accepți așa cum esti și trăiești prezentul sau ai rămas blocat în
trecut?

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Asul de inima...

Astazi sunt multumitoare.
Nu stiu exact pentru cat timp dar sper ca aceasta fericire va ramane pentru totdeauna imprimata pe chipul meu.
"Fericirea nu este o destinatie, este o stare de spirit". Asa cum uneori simti ca iti este foame si trebuie sa mananci.
Este in aer o pace care ma linisteste, o bucurie care ma face sa zambesc fara motiv, o mana pe umarul meu care imi spune ca totul va fi bine maine, sa nu imi fac griji de ziua care va urma, un zambet transmis din departari, saruturi cu valoare infinita si mesaje pentru a mi se reaminti cat de pretioasa e viata si ca am persoane in jurul meu care ma iubesc si pentru nimic si nimeni in lume nu trebuie sa imi iau ramas bun de la viata. Asta e cea mai de pret inspiratie a mea...
In fiecare zi imi reamintesc ca exista frumusete in aceasta viata.

Intotdeauna sunt solutii. Sigur este o comoara ingropata intr-o p
adure inspaimantatoare necunoscuta. "Urmeaza-ti inima", asa imi soptesti in fiecare dimineata.
Ma bucur de acest timp (care pare uneori atat de zgarcit) pentru ca nu ma voi mai reintalni cu el, asa ca profit de el, imi pun castile in urechi si dau drumul la muzica pentru a avea inspiratie sa scriu acest articol. E destul de greu fara o muzica de fundal sa scrii ceva de la inima la inima.

Ma cert atunci cand sunt trista fara motiv, multe persoane chiar se confrunta cu situatii dificile si nu pot zambi din cauza problemelor. Daca acum nu sunt probleme majore (
Din cauza racelii mele temporare, cel mai mult imi doresc un somn bun dupa multe nopti de veghe! ) de ce sa nu fiu fericita si sa imi traiesc propria poveste de dragoste?
As da o avere pentru inca o zi de fericire.


Visez.

Uneori ca sa imi dau seama ca sunt treaza trebuie sa visez. Ca orice om muritor pe acest pamant am planuri de viitor, visez la lucrurile care ma vor face fericita si sper ca voi putea incheia ziua fara nici un regret.

Timpul trece, acum in vacanta ma simt ca un copil care sta si asteapta sa fie rasfatat de catre mama sa. Va veni vremea cand va trebui sa ma intorc inapoi la "vechea" casa unde imi petrec majoritatea lunilor din an.
O astept cu drag in timp ce ma bucur de prezent.

Sunt entuziasmata de planurile de viitor pe cont propriu dar in acelasi timp nu ma simt total pregatita. Poate niciodata nu voi fi, asa ca nu voi astepta sa am un cont enorm in banca si sa falfai cardul gold in fata vanzatoarelor de la Carrefour pentru ca oricat de multi bani as avea stiu ca visele mele se vor implini pentru ca te am pe tine. Aceasta este Ziua Recunostintei mele.

Incep de jos si urc treptele usor, nu cumva sa calc gresit.
Tabloul are culori vii. Asta imi place cel mai mult atunci cand pictez. Pot sa accentuz culorile asa cum doresc.


Toamna a venit. Culorile se schimba...noi ne schimbam dar nu incetam sa speram la ce e mai bun pentru noi. Fiecare merita sa aiba un viitor. Este loc pentru toti, nu-i asa?
100% da...
P.S. Fiecare are un mod unic de a-si exprima multumirea fata de ceea ce are.

joi, 25 august 2011

Good morning!

Soarele bate puternic în geam, ceasul parcă ticaie mai repede. Oamenii muncesc dis de dimineață zgomotos. Am impresia că totul este în defavoarea mea.

„Ce noapte scurtă”, imi zic in gând. Mă simt atât de obosită că nu am curajul de a deschide ochii. Dar ar fi cazul să imi fac curaj. Chiar dacă astăzi este o zi în care imi pot permite să lenevesc, aleg să ma ridic din pat (măcar pentru puțin timp) și somnambulă nimeresc cana pregătită cu apă pentru a-mi face un cappuccino. Cappuccino morning, as putea spune, numai că dimineața e cam...târzie.

Cu puțin zahăr viața e mai dulce, cappuccino e mai dulce.

Programul meu a fost dat peste cap, ora 8 a devenit o ora imposibilă de trezit. O să îmi ia ceva timp să mă pot obișnui cu programul matinal, nici nu mă indoiesc că voi fi obosită oriunde voi merge și primul loc „bun de dormit” o să îl probez.

Până ce va veni acea perioadă, mă întorc inapoi în pat cât ai zice „pește”. Aș vrea să îmi continui visul dar din păcate nu îmi aduc aminte nimic. Amnezie totală. Dar nu îmi fac prea mari griji, am tolba cu vise lângă mine. Să vedem la ce vis să visez.

Orele trec și zâmbesc pentru că nu primesc amenințări pentru a mă ridica din pat, din contră, primesc un răsfăț total: mâncare adusă la pat. Acum chiar că nu îmi mai vine să mă ridic...

Pot visa fără restricții la Feți Frumoși și Ilene Cosânzene.

Aștept desertul.

duminică, 21 august 2011

Ochelari de cal


Calul alb cu un Făt Frumos călare rămâne doar în povești.
Frumusețea lui nu stă numai în puterea de a birui in basme lucrurile malefice, el își alege călărețul, îi arată o blândețe inexplicabilă și respect. Deoarece știința este într-o continuă evoluție, oamenii sunt adesea asemănați cu animalele. Asemănați din punct de vedere a educației. De aceea auzim pe stradă cuvinte precum „ești un bou/ o vacă” s.a (nu e nevoie să exemplific mai mult). Cum împrumutăm de la americani cuvinte sau sărbători așa împrumutăm și de la animale gesturile.
Mustangul este o raritate, oamenii educați sunt o raritate...

Calul este un animal foarte atent la ce se întâmplă în jurul lui, orice lucru mărunt îi poate atrage atenția. Cu ajutorul unor ochelari speciali, îi menține atenția asupra dirijării.

Omul a ales să poarte ochelarii de cal pentru a putea nega tot ce se întâmplă în jurul lui. De fapt, refuză să observe ce se întâmplă în jurul său nu din cauza atenției prea sporite ci din cauze indiferenței sau a nepăsării.
Ți s-a întâmplat asta, nu?

Ei, bine, fiecare din noi am probat „ochelarii de cal” cel puțin o dată. Cel puțin...
Ochelarii de cal de obicei sunt considerați a fi ceva urât, old fashion, pentru că nu te lasă să observi ce se întâmplă în jurul tău și îți dă impresia că ești singur în această lume. De acord.

Atunci când nu vrem să observăm ce se întâmplă în jurul nostru, ne punem ochelarii de cal și mergem prin mulțimea devenită invisibilă datorită ochelarilor. În unele momente chiar nu mai trebuie să observi ce se întâmplă în jurul tău, e îndeajuns ce te afectează în mod direct, nu mai ai nevoie și de problemele altora. Fiecare cu problemele lui, right?

Tristețe, bucurie, dezămăgire, bunătate, răutate...Lumea ar deveni mai bună atunci când ochelarii de cal ar proteja nu numai vizibilitatea ci și vorbele rele venite din afară care te pot afecta destul de mult la auzirea lor. Din păcate, ochelarii nu protejează fonic. Există momente când a ști mai puțin e un lucru bun.
Dar dacă porți ochelarii doar ca să te afunzi în mitocanie și lucruri meschine? Lumea devine mai rea.
Cât timp îi porți?
Aici greșesc mulți oameni. Crează dependență. Dacă îi porți trebuie să te poți menține cu picioarele pe pământ fără să ajungi ignorant folosind expresia „Nu îmi pasă ce zice lumea despre mine”. Destul de greu, nu?

A purta acești ochelari într-un moment din viață nu te afectează dar a deveni nepăsător la tot ce se întâmplă în jurul tau, te va afecta. Dacă îi porți (des) nu ar trebui să te mai miri de ce toți din jurul tău sunt indiferenți. Și ei poartă ochelarii mânați de un spirit de turmă generalizat iar cei care nu îi poartă profită de fiecare moment. Logic. Trăim într-o comunitate și pe unii din noi chiar ne interesează ce se întamplă.
Cu o subtilă indiferență te poți menține în lumea reală, lăsând ochelarii de cal acasă și ieșind în lume cu capul sus încrezător/oare.
„Lucrează ca un cal”, este un compliment, laudă harnicia unui om. „A purta ochelari de cal” arată punctul de vedere îngust al unui om.
Cum poți observa frumusețea dacă nu o privești?


miercuri, 10 august 2011

Fotografii „profesioniști” iau cu asalt lumea foto


Excuse moi, mon ami! Să încep a zice.
Anul acesta a depășit de mult limita maximă. De la 50 la 100. Iunie, iulie, august...Ce luni frumoase pline de albume foto. În anul 2011 lumea s-a inscris la jobul fotograf.
Blitz!
Poze precum cele din revistă, cât mai blurate in spate ca să fie așa mai „profesional”. Ce zâmbet! Câtă splendoare atunci când mergi cu aparatul profesional Canon/ Nikon in gât. Analizezi lumea înconjurătoare mirosind aerul îmbibat de culori vintage.
Cel mai frumos mod de a păstra amintirile este prin a fotografia momentul. De acord, dar in mod excesiv e enervant. Toată lumea dintr-o dată vrea să fie fotograf profesionist insă abia știe să folosească micul aparat de buzunar numit „săpunieră”. Ce contează atunci când ai bani? Îți iei aparat profesional ca să te dai mare nici gând sa faci poze la gâzuțele din oraș care îți intră cu o viteza mare în ochi și ai pierdut apusul de soare.
Aglomerație. Cadrul perfect de a-ți face apariția, de a poza în stânga și în dreapta și de a pune pe feisbuc ce frumusețe de poze poți face.
Like? Where is the button dislike?
Ne pozăm pentru albumul foto cu multe foi cumpărat nou pentru a încăpea avalanșa. Acolo era adevărata bucurie, fără sa te angajez ca fotograf particular. Dar, nee. Acum ești profesionist și vrei să te angajezi cu această licența pe care ți-ai atribui-o singur.
Dacă în această direcție se îndreaptă lumea, nu aș rămâne uimită dacă bunica l-ar poza pe bunicul...la o ședință foto printre grâul superb care scoate ochii în evidență. Simplu. Iar când va da și de facebook, îl va mânui ușor. Contact (log in) și...schimbi viteza: postează.
Ne mai lipsește totuși ceva. Tableta. Ca un român ce se respectă!
Acesta este următorul lucru pe care îl voi cumpăra. Apoi, când voi trece pe lângă Boc, o să ii spun : „Ai avut dreptate, tabletă are tot românul”.
Toți suntem profesioniști in domeniul care „se poartă” în anul respectiv. Sunt curioasă la anul ce va fi.

sâmbătă, 6 august 2011

Jurnalul de zbor...Part 3

Copiii cu vise marețe privesc cu ochii mari cât cepele zmeul care plutește în aer.Vântul adia ușor. Când reușea să-l facă să stea în aer câteva secunde, chiuia de bucurie. Ce senzație plăcută simte zmeul în momentul zborului!

"Îmi doresc și eu să zbor ca el", spune copilul aproape în șoaptă în timp ce o trage de mânecă pe mama sa. "Da, puiuțul meu! Vei fi un aviator bun!".

Acea secvență dintr-un vis necunoscut cu un oarecare nume este o povestioară simplă la o primă vedere, lipsită de steaua hollywoodiana fara nici o idee enigmatică si nu ne amuză sau sperie in nici un fel. Poate lipsa 3D-ului e de vină, ar completa Stăpânul tehnologiei moderne. Te îmbracai in costumul personajului si puteai privi zmeul aproape real.
Dar, lăsând deoparte mofturile noilor tehnologii și inteligența căpătată prin metode considerate evoluții științifice, secvența arăta un singur lucru, necesar fiecărui om din orice colț al mapamondului: visul de a zbura.

Când stăm si ne plângem de milă în lumea crizei economice, observăm că amintirile sunt totuși asemănătoare iar litera de lege este ”cât de mult îți dorești?„, lăsând deoparte banul, căpătâiul multora, măsurată in prostie, mârșăvie sau mândrie. Vise imposibile în regimul mucegăit ceaușist și posibile în acest regim cu taxe foarte scumpe. Măcar e posibil. Poți trasa linia de start.

Atunci când cineva aproape ție te încurajează în vise, nimic și nimeni nu îți mai stă împotrivă. Desene pe toate caietele, multitudine de culori și vise îngrămădite într-o cutie veche pe parcursul a multor ani. Te oprești, mai admiri pentru ultima dată peisajul întrebându-te precum bătrâna comunistă Emilia Apostoae, din lumea lui Dan Lungu: "De câți oameni fericiți e nevoie în jurul tău ca să fii și tu fericit?"

Îmi doresc să zbor cât mai sus pentru a fi cu capul în nori. Mediul perfect de a visa.
Aviatorul român Aurel Vlaicu era "înnebunit de entuziasm și mulțumire" după primul zbor (link). Eu, tu și mulți alții nu am ajuns la porțile aviației dar am zburat. Înnebuniți și entuziasmați după prima experiență precum Vlaicu și observând fiecare detaliu fără zoom a lucrurilor din ce în ce mai minuscule.

Este un altfel de tip de dragoste.

Același sentiment l-am avut atunci când am plecat din sânul familiei pentru a-mi face un scop în viață. Atunci a fost timpul favorabil pentru zbor.

Îți aduci aminte prima ta încercare de a zbura? Aveai doar 18 anișori iar dorința ta de ”majorat„ era atât de mare încât nu ai mai fost atent/ă la posibilele accidente. Însă nu ai pățit nimic, mâna protectoare te-a ferit. Soarele ți-a zâmbit.

Am zburat de ceva timp. Am deja 2 ani de când am zburat spre visul meu. Am întâlnit fel de fel de oameni, am învățat că un prieten nu îți este prieten atunci când vorbește frumos cu tine, pentru că în lipsa ta, vorbele fermecate nu fac parte din vocabular. Am învățat ca trebuie să îți susții opinia proprie indiferent că nu ești de aceeași părere cu celălalt. Aici ar trebui să mă leg din nou de oamenii comuniști, care au o părere personală dar atunci când observă că pentru a trece pragul trebuie să își schimbe părerea, nu ezită (aici se aplică "te faci frate cu dracul pentru a trece puntea"). De aceea unii oameni au trăit bine în perioada comunistă. Totul devine un câmp de luptă atunci când vrei să zbori spre adevăr și spre libertatea de exprimare.

Am învatat că unele lucruri au un preț dar cele mai importante lucruri sunt oferite fără a aștepta nimic în schimb.

Am poposit lângă persoane care m-au îmbrățișat și m-au iubit. Continuă să mă iubească și să mă încurajeze să îmi continui visul. Faci cunoștință cu vitaminele cu extract de fericire și roșeața din obraji.

Dacă la început am zburat singură, pe parcursul călătoriei mi s-au mai alăturat oameni. E un zbor mai placut, fără teama nemărginirii. E un zbor spre o lume imperfectă dar perfectă pentru mine. Zborul e precum o gură proaspătă de aer curat: ți se oprește o secundă respirația apoi urlii cît te țin plămânii "I'm the king of the world". Realizezi în final că ți-a schimbat viața. Ecuația a fost rezolvată.

"De câți oameni fericiți e nevoie în jurul tău ca să fii și tu fericit?"

O singură persoană.

sâmbătă, 30 iulie 2011

Rehabilitation or to go on?

Stiu, suna exagerat. Dar totul are legatura cu acest cuvant. Vicii. Fiecare persoana are cateva vicii, rele sau mai putin rele. Oricum ar fi nu sunt prea bune, dar este greu sa recunosti. Pacatul mic sau mare e tot pacat, viciile mici sau mari sunt tot vicii.

De fiecare data cand ne gandim la dependenta vedem doar partea cu drogurile, tigarile (moda tineretului din ziua de astazi), bauturile s.a., insa nu despre ele este vorba.

As dori sa ma refer la micile dependente zilnice incepand de la a bea Coca Cola sau Pepsi pana la a manca shawarma de la Mado zilnic pentru ca iti place sosul de usturoi. Stiu, acum ridici o spranceana folosind expresia "Give me a break!", dar e rea dependenta, seriously!

Nu vad un lucru rau daca mai bei cate o sticla de Pepsi, cafea (sau cappuccino), Coca Cola, folosesti un anumit parfum (delicata dependenta), sau mananci de la McDonalds pentru ca are oferta la meniu un pahar de sticla de mai multe culori avand imprimat "Property of Coca Cola Bottling Co."

E destul de greu sa te lasi de ceva ce te-ai obisnuit, fie ca e vorba de mancare, bautura, haine sau clisee. Important este sa stii ce vrei, daca nu stii ce vrei...mai cauta raspunsul.
Suntem intr-o lume evoluata de la Burebista, cel putin avem credinta ca asa este, insa a manca ecologic nu inseamna ca o sa traiesti mai mult decat Moise. Mancare ecologica. Invazie in prostie. Cum cred saracii oameni ca o mancare cu ambalaj pe care scrie ecologic o sa ii mentina sanatosi si nu vor vizita medicul. Dar asa e omul, se lasa formatat mai usor ca o discheta.

Tinerii sunt prinsi de valul plecatului in strainatate pentru ca nu vor la o facultate unde se invata ci o facultate ca sa aiba numele de student. Uite asa (!?), o facultate unde nu este mult de invatat. Pretentiosi. Unde au ei impresia ca e usor, nu stiu (m-as amuza si as zice o facultate unde intra miile de studenti. Dar sa nu fiu rautacioasa, ma abtin). Inca incerc sa aflu de unde e gandirea asta pentru ca un lucru e cert: nu e comunista. Comunistii ar analiza putin situatia si ar vedea ca nimic nu se ofera pe gratis. Ehe, ar zambi babuta, membra al partidulului socialist roman la argumentul asta.

Aici e nevoie de o zguduiala mare pentru a-i trezi din visul "Scoala vedetelor". Ce dependenta idioata! Dependenta de capsunari, menajere sau de a merge cu "busul la job". Ca doar na, suntem englezo-romani, ce mai! Bazinga!

Dependenta, bat'o vina! Incercarea de a fi cat mai perfect creaza dependenta, insa uiti lucrul cel mai important: nimeni nu e perfect.

Inca de mici ne dorim sa ajungem oameni de succes, sa avem o cariera ca nimeni altul, sa fim oameni publici importanti...Uneori, lucrurile nu mai stau ca in visele de copil, poti ajunge un om de succes dar poate in sensul opus visului copilaresc. Cand eram mica vroiam sa ma fac doctorita (culmea, ca toate fetitele) si uite ca nu umblu cu seringa in mana ci cu reportofonul, locul opus medicinei...jurnalismul. Oricum ar fi suntem dependenti unii de altii, o "dependenta independenta".

A-ti da silinta intr-un mod exagerat creaza dependenta.

Daca am analiza fiecare punct din viata si am face o lista cu dependentele noastre, am ramane mirati cate avem.

Poate de unele nu vom scapa niciodata. Poate nici nu trebuie...:)

vineri, 15 iulie 2011

La un ceai, iti spun tot!


"Sst! Nu trebuie sa mai spui la nimeni ce ti-am spus", ii sopteste fata prietenei sale intr-o dimineata friguroasa de iarna la savurarea unui ceai fierbinte.
Masuta de lemn masiv lucrata manual de tatal sau este ocupata de ceainicul chinezesc primit cadou impreuna cu cescutele cu imprimeu specific. Aburul din ceaiul fierbinte incalzeste atmosfera.
La o ora matinala, pierderea timpului cu barfe i se pare cel mai relaxant moment din viata.
Weekend. Nu mai trebuie sa indeplineasca rutina zilnica de pregatire pentru a merge la serviciul primit in urma unui interviu care a debusolat-o total in ceea ce priveste cariera.
Dupa ce a gustat ceaiul, lasa usor ceasca pe farfuria sa speciala fara a face un zgomot prea mare si incepe sa isi planga de mila. Nimic din ce are nu pare sa o multumeasca si incepe sa invidieze tot ce au cei din jur. Nu se abtine, cu vorbe rauvoitoare incepe sa analizeze fiecare persoana din jurul ei, chiar si cei sub eticheta "prieteni".
De fapt ea nu stie ce inseamna prietenie pentru ca vorbele ei ajung prea departe decat ar fi normal. Prietenia cumparata la reduceri nu este de buna calitate.
Cealalta fata se aseaza mai bine in fotoliul visiniu de piele si asculta cu atentie "lucrurile" noi de pe "piata". Barfele la un ceai pentru ele au devenit o dependenta. Au trecut de mult de faza incipienta, in care tratarea era mult mai usoara si mai putin dureroasa.
Reteaua de socializare face parte din mediul lor. E sursa lor de alimentare.
A visa la Feti Frumosi, este un basm pentru fete, insa ea, a vrut sa plece din lumea basmului spre Gossip Girl, serialul feminin in care barfa ii controleaza pe toti. In Upper East Side totul se rezuma la dominatie.
Dar in viata reala lucrurile stau altfel.
La un pocnit din degete,ai disparut..si tot ce lasi in urma ta este singuratatea unor alte marionete ca si tine…Oamenii nu alearga ca sa auda cat mai multe despre tine, rolul lor in viata e atat de diferit de al tau: ei au vise de indeplinit si tinte de atins. Gossip pentru unii este un virus tinut departe.
Se ridica de pe scaun si incepe sa se plimbe prin camera. Nu mai are stare, barfa incepe sa ii macine sufletul. Tuseste de vreo doua ori! Insensibilitatea si egoismul pe care il afisa de fiecare data cand iesea in lume dispare precum aburul de la apa fierbinte pusa in ceai. Incepe sa se enerveze pe asa zisa ei prietena pentru ca niciodata nu i-a spus sa nu mai barfeasca. Cine se aseamana se aduna, zice un proverb romanesc.
"De ce le place oamenilor barfa? De unde aceasta dorinta?". Biblioteca mica din camera ei nu o poate ajuta sa gaseasca raspunsurile.
Alcoolicul ii este atat de greu sa iasa in lume fara sa profite de fiecare invitatie "la un paharel", dependentul de droguri nu face fata lumii reale, barfitorii...ies in lume cu capul ridicat, afisand o modestie falsa si lipsiti de prieteni adevarati.
Insfaca prima rochie din dulap si pleaca la o plimbare.
Povestioare si glume la care toata lumea se amuza. O atmosfera degajata si nicio vorba rautacioasa. Se simte marginalizata. Era atat de evident. Nimeni nu o suporta pentru ca era o barfitoare.
"Barfa ta i-a afectat candva, acum au devenit indiferenti. Problema ramane insa la tine. Acum pe tine te afecteaza"...
Pleaca. Niciunul nu observa...
Isi da seama de situatia in care se afla dar trezirea, din pacate nu si-a facut aparitia.

P.S: Acest articol este o fictiune in ceea priveste locul, timpul si modul in care se petrece actiunea. Povestea oamenilor barfitori este bazata pe fapte reale, avand pentru fiecare persoana din aceasta categorie cate un deznodamant unic.