FILIT- Un sport pentru iubitorii de literatură

După maratonul FILIT, a trebuit să mă așez confortabil în fotoliu, cu ceașca de ceai în dreapta mea și cu degetele dezmorțite, pentru a medita la frumusețea, pe ritmuri de jazz, a literaturii care a transformat Iașul, în sfârșit, în actorul principal al piesei, acest rol potrivindu-i-se de minune.

Culorile inimii

Oare cât de colorate sunt inimile noastre? Suntem asemeni acului care încearcă să aleagă cărările cele mai bune pentru a ajuta ca produsul finit să fie unul superb şi plin de viaţă.

Aprecierea literaturii

Indiferent dacă este vorba de literatură clasică, modernă, română sau străină, cei care citesc zilnic sau ocazional apreciază într-un mod aparte cărțile. Țin cont într-o oarecare măsură de calitatea hârtiei, rezistența coperții sau de rezumatul de pe coperta de pe spatele cărții dar, cel mai mult țin la conținutul cărții.

Ce (nu) arătăm lumii

Ne-am obișnuit din ce în ce mai mult să ne repetăm în oglindă că suntem persoane puternice și că putem supraviețui mult mai bine decât scrie în ghidul de supraviețuire, ba chiar avem mai multe soluții.

O lume. O viață. O urmă.

Foile de ziar cu semnătura mea au început să se îngălbenească. Am întins mâna să fac cunoștință cu tine, lume dragă care mi-ai promis prietenie veșnică și mi-ai dat cadou un zâmbet care a început să se pietrifice.

marți, 24 august 2010

Deconectarea....


Supravietuire!?!...la ce ma refer?...acea deconectare pe care mi-am permis...printre viciile lumii, sa o realizez. Nu sa supravietuiesc fara telefon, fara internet sau alte gimbuslucuri(dependenta zilnica din zilele noastre), ci sa supravietuiesc cu putin din mult. Putinul reprezentand mancarea, multul reprezentand frumusetea naturii. Probabil majoritatea cand aud de munte spun: "Da, imi place muntele". Asta e baza. Pornesti de la verbul "a place" si ajungi sa explorezi ceea ce iti place prin noi experiente aflate nu in premiera ci..avanpremiera.
Imi "compresez" hainele, mancarea, intrumentele "necesare" intr-un rucsac imens insa spatiul totusi pare prea mic, dar cu multa putere reusesc sa le introduc pe toate. Ma pregatesc cu putere, odihna, curatenie si multa multa curiozitate, asteptand cu nerabdare sa pornesc la drum alaturi de echipa mea.
Ajungem la punctul de plecare, facem poza de grup, consultam harta si busola si pornim din loc spre prima destinatie. Primul drum, mai scurt pentru a nu ne marca chiar de la inceput, ne da putere pentru cea de-a doua zi. Hrana procurata de noi cu mare greutate, cu multa ruga pentru pastravul care "se face ca ploua" si nu intra in capcana. Incurajam baietii si ii sprijinim moral...cat reusim.
Bucurosi de victoria venita in cele din urma, pregatim cu mirodeniile naturale culese, o mancare minunata, ne miram cum de a iesit asa de gustoasa si...e facuta chiar de NOI!.
A doua zi, pare a fi mai grea, rucsacul parca nu se lasa mai usor si nici nu se aseaza mai confortabil dar, spatele incearca sa ignore greutatea. Incurajarea "inca putin" e cat de cat eficienta dar dealul ala imens, pauzele care nu mi se "cuvin" pentru ca intotdeauna ultimul din echipa trebuie sa inchida punga si nu lasa nici un "pufulete" sa se dea rostogol la vale.
Abrupt, fara o cale de iesire, drumul nu se lasa gasit si ploaia ne ingreuneaza drumul. Dupa chinuri mari, asteptari si urlete, nu gasim drumul si ne intoarceam pentru a incerca un alt drum.
Uzi leoarca, primim bonus niste amenintari de la "nenea", care se juca cu pusca, ca la Counter Strike. Ne ghemuim de frica si plecam cu viteza luminii pentru a-l ignora pe nebun.
Parcurgem drumul cu obstacole, fie crengi, fie urzici care s-a dovedit a fi bune pentru...romantism. Baietii erau cu radarul in cautare de urzici :)).
Ajungem. Campam.
Pregatim adapostul PREA sus pentru a sta PREA mult acolo, insa ne facem focul si ne bucuram de mancare. Avem mai multe feluri... si desert!!!!
Ca sa vedem cum e sa iti faci un adapost in 5 minute din cauza fulgerelor care bagase spaima in noi, ne mutam in cel mai rapid mod mai jos.
Gustari!...pauzele de la urcatul muntelui, ne bucura cel mai tare. De ce? Pentru ca afinele erau prea greu de ignorat iar tentatiaaa...prea mare. Ne oprim pana ajungem sa fim movi. Nu mergem prea mult pentru ca mai dam peste alte bunatati. Zmeuraaaa! O noua pauza...Dupa asemenea rasfaturi, continuam drumul cu zambetul pana la urechi si cu un ritm vioi. Ajungem devreme si ne permitem o relaxare pentru a astepta si celelalte echipe.
O noua zi...O noua experienta.
Adrenalina!...Ma entuziasmez de a face rapel si de a face catarari. Curiozitatea e mai mare decat inaltimea mea. Astfel ajung sa imi fiu campioana prin puterea de a ajunge la capat si dorinta de a incerca noul. De aceea cand a venit vorba sa incercam si ceva nou de mancare, am fost de accord: lacuste. Yummy!!...(Pare, "ihhh", dar sunt bune.)
Ne punem toate "priceperile" in orientare, harta a fost consultata, azimutul luat corect. Pornim la drum, ne ajutam intre echipe si deja ne imaginam dusul prea mult asteptat, mancarea "adevarata" si un somn prelungit.
Intoarcerea in tabara nu a reprezentat leneveala ci alte emotii de a merge in echilibru pe funia aia ca nu vroia sa stea dreapta dar, merita! Sa simti vantul cum iti zburleste parul cand te arunci de la o mare inaltime, nu se compara. Nu a trecut multe minutele de cand atinsesem solul cu picioarele si tanjeam la o noua aruncare...
Nu as putea sa compar zilele intre ele pentru ca toate au avut "acel ceva" care o facea mai speciala.
...deja imi e dor de linistea din jur, de cerul instelelat pe care blocurile nu ne lasa sa le observam, aerul curat de care ma bucuram si incercam sa inspir mai mult. Experienta de a vedea lucrurile dintr-o alta perspectiva, uitandu-te in urma, vazand muntii imensi pe care i-am parcurs, nu iti vine sa crezi cum ai putut sa mergi asa mult drum. Imi ridic ochii spre munti...frumusetile pe care le-a creat Dumnezeu, imi ofera imbratisarea perfecta.
Iar noi, echipa Pufuletilor, ne-am expandat putin de la atata drum, dar am sigilat punga asteptand sa fie redeschisa...

luni, 9 august 2010

Trandafirul de plastic al limbii...

Limba romana, o limba care a suportat cele mai multe modificari si influiente cat mai "senzationale" cum ar spune Dan Diaconescu. Probleme cu limba romana vor exista atat timp cat Romania din spatiul carpato-danubiano- pontic va mai avea suflu. Dar cu problema cliseelor se confrunta fiecare patriot, fiecare roman care isi traieste rutina prin mersul la serviciu cu masina sau cu transportul in comun pe patru roti numit autobuz, care strabate orasul, ticsit de oameni ascunsi sub pagine de ziar, coperti de carte, oameni care se uita cu privirea fixa pe geam, ori incearca sa fure un sfert de ora recuperator. Altii au cazut pe ganduri, semn ca "rumega" o dilema de la slujba. Fiecare are o activitate prin care incearca sa supravietuieasca in spatiul lui real si virtual.
Conform DEX-ului si DOOM-ului, cliseul inseamna:
CLIȘÉU, clișee, s.n. Fig. Formula stilistica, expresie etc. banalizata din cauza repetarii excesive; sablon, tipar– Din fr. cliché..
Limba romana prezinta o multime de clisee, uneori o fraza este alcatuita mai mult din clisee decat din cuvinte din vocabularul limbii romane.

Unde intalnim clisee?
Cliseele nu isi au locul lor specific, le intalnim in fiecare conversatie, incepand de la dicutiile adolescentine "like", varianta englezeasca folosita din in ce in ce mai des, inlocuind cuvantul "gen" (s.a care duc la exagerare), spatiul internetesc, discutii zilnice, titluri de carti, de articole, pana la politicieni care sunt fideli limbajului plin de clisee, criticati la fiecare abatere.
Sunt folosite in general pentru a scoate in evidenta expresia si pentru a-i da nuanta, dar devine suparatoare si deranjanta asemeni unui zumzait de tantar care nu iti da voie sa adormi.
Le folosim atat verbal cat si scris, cu toate ca sunt enervante. Lipsa de sens se transforma intr-o dependenta tot mai mare, astfel ajungem sa fim legati de ele. Pentru a combate folosirea cat mai rara a lor in forma scrisa e sa ne pregatim de lupta in costumul de anticalofil. Biruinta nu e garantat 100% dar...diminuam doza folosirii pe minut.
Insa limba romana, inzestrata cu clisee mai este tintuita cu mult fixativ, probabil din lipsa de a explica lucrurile cat mai concret, " a le spune lucrurilor pe nume". Ajungem sa folosim cuvinte pompoase, prin hamletizari delicate...
Dar unii chiar isi doresc sa traiasca „printre trandafiri de plastic, pisici impaiate si elefantei de alabastru", cum spune Radu Paraschivescu.
Limba romana incepe sa capete o noua structura, o noua forma, imbuibata de corpi straini care abia asteapta sa intre in tesutul romanesc. Astfel limba a ajuns sa fie o limba "stropita cu fixativ". Fixativul reprezentat de lene, lenea de a schimba, de a gandi si de a te manifesta intr-un mod cat mai corect.

Concluzia?
"Daca ne place viata artificiala, nu trebuie sa ne ferim de clisee. Dar va intreb, v-ar conveni sa traiti doar printre trandafiri de plastic, pisici impaiate si elefantei de alabastru? Cliseul este trandafirul de plastic al limbii, nefirescul care tine loc de firesc.
Daca stropesti limba romana cu fixativ, nu trebuie sa te astepti la nimic bun. Iar limba cliseizata e o limba cu fixativ." Radu Paraschivescu.