FILIT- Un sport pentru iubitorii de literatură

După maratonul FILIT, a trebuit să mă așez confortabil în fotoliu, cu ceașca de ceai în dreapta mea și cu degetele dezmorțite, pentru a medita la frumusețea, pe ritmuri de jazz, a literaturii care a transformat Iașul, în sfârșit, în actorul principal al piesei, acest rol potrivindu-i-se de minune.

Culorile inimii

Oare cât de colorate sunt inimile noastre? Suntem asemeni acului care încearcă să aleagă cărările cele mai bune pentru a ajuta ca produsul finit să fie unul superb şi plin de viaţă.

Aprecierea literaturii

Indiferent dacă este vorba de literatură clasică, modernă, română sau străină, cei care citesc zilnic sau ocazional apreciază într-un mod aparte cărțile. Țin cont într-o oarecare măsură de calitatea hârtiei, rezistența coperții sau de rezumatul de pe coperta de pe spatele cărții dar, cel mai mult țin la conținutul cărții.

Ce (nu) arătăm lumii

Ne-am obișnuit din ce în ce mai mult să ne repetăm în oglindă că suntem persoane puternice și că putem supraviețui mult mai bine decât scrie în ghidul de supraviețuire, ba chiar avem mai multe soluții.

O lume. O viață. O urmă.

Foile de ziar cu semnătura mea au început să se îngălbenească. Am întins mâna să fac cunoștință cu tine, lume dragă care mi-ai promis prietenie veșnică și mi-ai dat cadou un zâmbet care a început să se pietrifice.

duminică, 24 ianuarie 2010

Viata ca o piesa de Chopin…

Muzica a inceput…Pianul rasuna in intreaga sala…liniste totala. Ochii imi sunt atintiti pe clapele pianului care formeaza o adevarata capodopera muzicala.
Muzica lina, asemeni unui vals...imaginea in care ma aflu se schimba. Oameni de un rang inalt discuta intre ei si pe fundal se aude o muzica linistitoare. Exact ce canta pianistul!
Visez...
Muzica brusc se schimba...note grave, devine un moment dramatic. Imaginea e asemenea oamenilor indurerati, fara scapare. Devin nelinistita, inima incepe sa ticaie mai repede. Devine lin...imi regasesc spatiul pacii.
In mintea mea isi face loc imaginea filmului "Legenda lui 1900"...
Sala nu se mai lasa retinuta de a aplauda. Sunetul ce il auzim cu urechile noastre ne fascineaza. Ne duce in locuri care asteapta sa fie descoperite.
Piesele lui Chopin sunt o adevarata arta. In adevaratul sens al cuvantului!
Doresc sa continue muzica, fara pauze...sa descopar cat mai multe frumuseti in timpul pieselor.
O adevarata delicatete in miscarea mainilor pe clapele pianului, nu poti sa stai nepasator la o asemenea frumusete muzicala.
A ajuns la final. Nu pot sa revin la realitate, inca sunt prinsa in mrejile necunoscutului dornica de cunoscut...

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

It's only paintings in my mind...


Am nevoie sa scriu.Am nevoie sa scriu, sa pictez, sa plang.
Frigul de afara ma impinge spre caldura din casa, caut cuvinte dar nu gasesc...
Ma pierd in cuvinte si ma decid sa pictez...pensulele sunt putin "ciufulite", ma ametesc cautand culorile. Nu stiu ce voi picta, las in memorie sa pluteasca ideile...Ochii imi sunt tintuiti spre albul de afara, raman uimita o clipita. Privesc melancolica oamenii de afara, alergand spre un anumit loc incercand sa isi uite identitatile si inecandu-se in minciunile lumii: masti...
Ma intorc la foia mea alba asemeni anotimpului in care ma aflu. Totul e pregatit sa ia culoare...
Folosesc culoarea negru...se transforma intr-un spatiu necunoscut, oamenii se uita umiti unul la altul.Nu se cunosc. Stau separati si nu doresc sa comunice cu "necunoscutul".
Pensula este mazgalita de culoarea mov, amestecul dintre rosu si albastru. Se zareste o persoana, sta in coltul camerei asezata pe un scaun si sorbind din pahar fara nepasare. Intentionez sa ma duc sa vorbesc cu ea, ajung aproape de ea...ma observa si imi intoarce spatele incercand grabita sa isi gaseasca o ocupatie. Rapid rasfoiesc in memorie si aflu ca movul reprezinta singuratatea si individualismul.
Ma opresc. Se aude o muzica linistitoare...Ma uit in jurul meu, nimeni parca nu remarca versurile linistitoare.Imi soptesc in gand:"muzica din winamp a inceput..."
Amestec culorile fredonand versurile "everybody needs inspiration, everybody needs a song.Beautiful melody..." in acelasi timp incerc sa acopar hartia cu multitudinea de nuante rezultate, nu retin combinatiile facute dar ochii mei sunt fermecati parca de un fairy tale care urmeaza sa inceapa. Incerc sa gasesc locuri frumoase in care sa ma pierd.
Albastrul absoarbe celelalte culori, evoca pacea dar si profunzimea necunoscutului si a frumusetii.
Incerc sa adaug putin galben...acuma devin mai multumita! Putina lumina nu strica...raspandesc pe intreaga foaie o veselie molipsitoare...
Inca putin...Raman fara replica!
Nu gasesc culorile necesare pentru a reprezenta imaginea oamenilor fara masti. Nu le inteleg totusi scopul dar continui...
Nu uit sa adaug putin roz la "capodopera" mea...Inocenta si dulce aceasta culoare strengara imi incanta sufletul.Este semnul iertarii si al prieteniei.
Nu termin, dar ma opresc aici...nu doresc sa revin la imaginea movului si al negrului...Ma simt libera si increzatoare in spatiul culorilor fara masti...

miercuri, 20 ianuarie 2010

Frica necunoscutului inlocuita cu marea curiozitate...


Astazi nu mai e la fel; Liniste deplina, ma uit cautand o persoana sa imi zambeasca…dar nu e nimeni . Calmul necuprins ma bulverseaza total. Pasii marunti raman imprimati in urma mea, raman mirata de albul imaculat din imprejurul meu, nimic altceva, doar alb. Mersul acesta ma oboseste, merg fara un scop, am impresia ca am parcus tot desertul Sahara, multi kilometrii si…sunt singura!. Nu renunt si imi tot repet in minte :”nu pot fi singura pe lumea aceasta, unde au disparut toti oamenii?...”. In fata mea zaresc ceva, inca imi e neclar, alerg cu o bucurie in suflet neexplicabila, ajung si era…doar o masuta cu o masina foarte veche de scris.
Intristare!!, Mirare!?, cum in milocul nicaierului nu gasesc o persoana ci doar o masina de scris! Tocmai aici!. Nu pot gasi vreun raspuns. Nu e nimeni, cine ar fi putut-o uita ?
Imi vine sa plang, pare un vis dar totusi nu ma pot trezi…ma asez la masuta si incep sa scriu, randurile aluneca sub ochii aprinsi care carbonizeaza hartia, caligrafiile nu mai alunga durerea indeciziei si nici armonia trans-scrisului nu ma toarna anestezic in vene.
Nu intelegeam exact ce scriu pe hartie, dar mainile nu incetau sa scrie. Speriata, cu ochii in lacrimi si in acelasi timp fascinata de urmele silabelor care imi calca retina. Hartia pare a nu se mai termina, simt o pace deplina…imi pot exprima gandurile, zambesc.
De cand alerg prin acest spatiu necunoscut, e prima data cand zambesc. Continui sa scriu, realizez un adevarat desen al unui alfabet delirant…In acest timp, teama dispare.
Astazi ninsoarea se intoarce din litere inapoi in nori zgariind pe cer gravitatii incerte. Fascinata de moment , incercand sa il pastrez in memorie, il fotografiez in adancul inimii. Deodata realizez ca lucrul asta e straniu, din spatiul alb imaculat a aparut un minunat cer albatru care se reflecta in ochii mei ca dulciurile in ochii copiilor. Ma amuz de aceasta comparatie, inca mananc dulciuri.
Ma opresc din scris. Inchid ochii si ii redeschid ca si cum as astepta o surpriza. Asa a si fost…spatiul infinit imaculat disparuse, stateam pe o banca din parc si prima reactie a fost sa verific daca imaginea cerului a ramas aceeasi.Daa, intacta…chiar ningea. Fulgii de zapada alunecau usor pe fata mea plina de bucurie.
Mai raman un moment fixata asupra peisajului. Ma pregatesc sa plec, imi intorc privirea si un copil ma fixeaza cu ochii sai mari si caprui, primesc…un zambet! Nu sunt singura...
Imi revine in memorie imaginea masinii de scris. Ma grabesc sa ajung acasa sa imi rescriu gandurile.
In acest moment, sunt sase bilioane, patru sute saptezeci de milioane,opt sute opt zeci de mii, sase sute saptezeci si unu oameni in lume. Unii alearga speriati, altii doar incearca sa faca fata adevarului. Unii sunt oameni rai, in razboi cu binele.
Sase bilioane de oameni in lumea aceasta...sase bilioane de suflete. Si uneori tot ceea ce ai nevoie este doar de unul.

marți, 19 ianuarie 2010

felii de politica colorata...

Nu doresc sa fac politica si nici nu incerc sa dau trofeul jurnalistilor...dar cum bine stim, mass media e putere in stat. Iar guvernul nostru, e o stea necazatoare, din pacate sau din fericire.Voi decideti!.
Mai bine tinem cu mass media chiar daca ei(politicienii) zic ca pot fara. Cand e vorba de publicitate, vrea sa ii lustruiesti imaginea, cine? bineinteles mass media.
Critici?...daca nu ii critica ei, vor exista altii. Cineva trebuie sa faca si lucrul acesta.
Numeroase multumiri pentru ca datorita lor mai aflam cuvinte faimoase si le introducem in vocabularul nostru...nu ma pot abtine sa nu devin putin ironica.

"Daca ar fi sa optez între a avea un guvern fara ziare sau o presa fara guvern, nu as ezita nici un moment sa aleg a doua varianta." - THOMAS JEFFERSON

luni, 18 ianuarie 2010

"E criza" ...scuza cea de toate zilele


Scriu acest articol intr-o vreme tulburator de grea catalogata sub titlul: "E criza". Ei, bineinteles ca e criza dar asta nu ne-a impiedicat sa ne cumparam ceea ce ne place(e foarte necesar sa detii lucrul acesta!!).
Noi, muritorii de rand incercam sa ne mai abtinem de la un lucru, doua chiar. Starea aceasta am putea sa o punem sub titlul :"Simtim putin criza".
Nu vorbesc numai de criza romaneasca, este si criza mondiala. Asa se zvoneste de ceva vreme.
Rasfoiesc ziarele si ochii s-au fixat asupra unor articole "interesante", simt mila in sufletul meu pentru oamenii cu adevarat saraci, aici devin sarcastica. Faimosul Berlusconi(seful Executivului italian) nu ii mai ajung locuintele si mai vrea un palat, dar nu oricare palat ci Palatul Pisani Moretta, cladire istorica din Venetia. Nici "stelele" nu se lasa mai prejos, Familia Beckham are aceeasi problema. Fotbalistul impreuna cu pitipoanca sa, pardon, doamna, vor sa mai achizitioneze o casuta care costa numai 12,5 milioane de euro. Priviti oameni care le pasa cu adevarat! Asta da economie!...
Acum veti zice ca nu ne putem compara cu ei, asa e, dar avem pana acuma aceleasi lucruri? continuam sa facem shopping?...doar ne plangem ca e criza. Vorbim, vorbim...ca despre asta se tot vorbeste. Se fac si melodii despre asta(ex: Taxi-e criza), pagini de ziare ocupate "de criza"...
O sa mai discutam despre asta..avem timp...

duminică, 17 ianuarie 2010

Hoinarind pe Google, l-am vizitat pe Buzdugan la casa sa Zu. Stand de vorba mi-a povestit una din glumitele sale...

Daniel Buzdugan - Farsa cufureala la solar

Hello world!!....

Nu incerc sa tin pasul cu siteurile de actualitati, pentru ca nu acesta este scopul blogului. Articole interesante si atragatoare pentru a fi citite, voi scrie. Daca incercati sa gasiti aici stiri de actualitate in fiecare zi, va pot recomanda ceva site-uri sau de ce nu?...cititi ziarele.
Voi incerca sa tin paginile ocupate pe blog...

Mica povestioara despre mine...

...Zilele de studentie au inceput de ceva vreme...le debut d'une histoire...
Intrebari?!Enervari!!Mirari?!...bineinteles ca au existat dar asta nu m-a oprit sa ma bucur de zilele in care stiam ca va fi soare in viata mea.
O noua casa a fost un lucru izbitor dar odata cu asta a inceput noptile alaturi de cele trei fete "shiucate" care imi zambeau.
Noptile in care stim si nu trebuie spus in cuvinte: trebuie sa fim loiale si sa plangem la filmul dramatic...tristetea ne apasa iar servetele nu se dau gasite.Folosim hartia igienica pentru a opri lacrimile.W. ne-a intrecut...a consumat toata hartia, fetele se dau tari si nu isi arata lacrimile dar ochii se aflau inlacrimati...nici eu nu am fost mai prejos.dar bineinteles nu am consumat toata hartia!!
Facem clatite si le mancam fara a mai exista un moment de aer si chiar am invatat un nou mod de a "impacheta" clatita.Interesant!...M. e specializata in domeniul asta...
Serile sunt frumoase...asa k ne hotaram sa "fugim"
pana la palat sa stam pe banca si sa miscam in ritm vioi
picioarele: stangul ...dreptul..bineinteles, am reusit sa atragem atentia.:))
E o mare deosebire intre a fi un pic sarita, pe cont propriu- si a fi un pic sarite toate laolalta.
...astea sunt doar cateva din feliile de bucurie colorata....:)
Examene...facultatea iubita de noi boboacele ne supara cu asa numitele "partiale"...hmm,nopti pierdute...cantitatea de informatii nu se lasa retinuta de memoria noastra "atat de vasta" dar nu ne pierdem speranta si continuam sa ne trezim dis de dimineata.Trece si perioada asta, suparate de unele "bazaconii" de subiecte si multumite de altele...K. sa amuza.."sunt incepatoare..."
Am trecut si peste asta, continu sa imi spun dar cand sa rasuflu imi aduc aminte ceva ce ma urmareste zi si noapte: stirile. Ma grabesc sa caut subiecte, dar ele nu exista..panica!!...imi tot zic! jurnalista ma fac si cu 9 stiri in loc de 10.
Ma duc la interviuri ca o adevarat "ziarista" imi scot agenda si incept sa notez aratand o mare preocupare, dau din cap in semn de aprobare si ma retrag primind cu zambetul pe buze de la "interviat" un autograf...ma multumesc cu asta!..si ma infumurez
simtindu-ma o adevarata jurnalista...in drumul spre casa am in minte :"imi place meseria asta...chiar primesti lucruri pe gratis...oare presedintele ce lucruri va oferi?:))"..imaginatia e prea bogata...nu ma pot hotari...
...Am ajuns in prezent, continui sa ma bucur de bunatatile mamei cu portofelul gol enervandu-ma asteptand tramvaiul spre facultate.
Astept ploaia de examene...numita "sesiune"...care sper sa aiba un happy ending...
Studenta raman...stiri continui sa fac..examene continui sa practic...zambete continui sa ofer...